Evanghelia zilei: Mt 13, 24 – 30
Zis-a Domnul pilda aceasta: asemenea este împărăţia cerurilor omului care a semănat sămânţă bună în ţarina sa. Dar, pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui şi a semănat neghină printre grâu, apoi s-a dus. Iar dacă a crescut paiul şi a făcut roadă, atunci s-au arătat şi neghinele. Şi, venind, slujitorii stăpânului casei i-au zis: Stăpâne, nu ai semănat tu, oare, sămânţă bună în ţarina ta? De unde dar are neghină? El le-a răspuns: un om vrăjmaş a făcut aceasta. Iar slugile i-au zis: vrei, atunci, să ne ducem să le plivim? El însă le-a zis: nu! Ca nu cumva plivind neghinele, să smulgeţi şi grâul împreună cu ele. Lăsaţi să crească amândouă împreună până la seceriş şi atunci, la vremea secerişului, voi zice secerătorilor: pliviţi întâi neghinele şi le legaţi snopi, ca să le ardem; iar grâul adunaţi-l în hambarul meu.
Sămânţa cea bună
Conform Sfântului Evanghelist Matei imediat după ce a rostit pilda semănătorului, Domnul Hristos ar fi rostit o altă pildă, pilda neghinei semănată în grâu. Această pildă este specifică Sfântului Evanghelist Matei în sensul că este singurul evanghelist care o menţionează, la fel cum pilda fiului risipitor, a vameşului şi fariseului, a bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, a samarineanului milostiv sunt pilde specifice Sfântului Evanghelist Luca.
Mai trebuie amintit că şi această pildă, la fel ca şi pilda semănătorului, a fost tâlcuită de Domnul Hristos la cererea ucenicilor Săi. Ca şi în cazul pildei semănătorului, Biserica a hotărât să despartă pilda de sensul ei, de explicarea pe care a făcut-o Domnul Hristos, în sensul că astăzi, pilda cu neghina semănată în grâu se citeşte în toate Bisericile Răsăritului creştin, iar peste două zile, adică joi, în săptămâna a VI-a după Rusalii, Biserica ne supune atenţiei sensul acestei pilde. Aşadar, nu vom insista asupra sensului pildei, ci asupra legăturii şi a relaţiei ce se poate stabili între pilda semănătorului şi pilda neghinei semănată în grâu.
Făcând o recapitulare sumară a pildei semănătorului, spunem că Domnul nostru Iisus Hristos a venit în lume semănând Cuvântul lui Dumnezeu. Oamenii la care a ajuns acest Cuvânt al lui Dumnezeu, atât cei de pe vremea Domnului Hristos, cât şi cei din vremea noastră, rodesc sau nu rodesc, în funcţie de preocupările lor şi de înclinaţia sufletească pe care o are fiecare. Sunt unii care aud Cuvântul lui Dumnezeu dar nu-l înţeleg pentru că nu sunt curaţi sufleteşte; alţii îl înţeleg, îl primesc cu bucurie, dar, când sunt la vreme de încercare, la vreme de mărturisire sau de prigoană, se leapădă şi nu rodesc. În fine, o altă categorie de oameni nu aduc rod pentru că Dumnezeu şi Cuvântul lui Dumnezeu nu sunt pe primul plan în ordinea existenţei lor.
Însă în lumea aceasta nu sunt numai oameni răi, nu sunt numai oameni care nu înţeleg Cuvântul lui Dumnezeu sau, dacă-l înţeleg, nu-l împlinesc, ci mai sunt şi oameni care ascultă cuvântul, îl înţeleg şi rodesc întru răbdare, oameni pe care noi îi numim buni pentru că aşa şi sunt.
Vedem din pilda semănătorului că doar un sfert din sămânţa semănată de semănător aduce rod; cu alte cuvinte din mulţimea de oameni doar un sfert sunt cei care se învrednicesc de fericirea veşnică în Împărăţia cerurilor, însă şi aceşti oameni sunt diferiţi. Citim în pilda semănătorului că unii aduc rod sută la sută, ceea ce este un procent foarte mare; alţii însă aduc rod mai puţin.
Dacă atunci când am vorbit despre pilda semănătorului, în ansamblul ei, am făcut referire la pilda talanţilor şi la legătura pe care o are acestă pildă cu trei dintre tainele Bisericii Răsăritului creştin (cu Taina Botezului, Taina Căsătoriei şi Taina Hirotoniei), e momentul să „legăm” pilda neghinei semănată în grâu cu pilda semănătorului, arătând că sămânţa care a căzut pe pământul cel bun nu este lipsită de primejdii. Spune Domnul Hristos:
„Semănătorul a semănat sămânţă bună în ţarina sa. Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină printre grâu şi s-a dus.” (Mt 13, 24 – 25).
Aşadar nu se rezumă totul la primirea darului. Sunt unii care primesc puţine daruri şi ne-am referit aici la creştini în general; alţii, care primesc mai multe daruri şi ne-am referit aici la cei care au responsabilităţi, la cei care sunt căsătoriţi şi la cei care sunt hirotoniţi. Nu am vorbit însă de vrăjmaşii care ne împiedică să rodim în pace.
Fiecare om bun poate fi ispitit şi este ispitit. Dumnezeu îngăduie ispita, la fel cum oamenii răi sunt îngăduiţi să trăiască lângă cei buni. Citim în textul acestei pericope biblice, că atunci când slugile stăpânului care a semănat sămânţă bună în ţarina sa, i-au cerut voie să smulgă neghina dintre grâu, acesta a zis:
„Nu, ca nu cumva, plivind neghina, să smulgeţi odată cu ea şi grâul. Lăsaţi să crească împreună şi grâul şi neghina, până la seceriş şi la vremea secerişului voi zice secerătorilor: Pliviţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunaţi-l în jitniţa mea.” (Mt 13, 29 – 30).
Toţi suntem chemaţi să primim cât mai multe daruri. Nu este o predestinare. Darurile nu sunt date de Dumnezeu cu zgârcenie. Şi dacă am amintit de căsătorie, spunând că cei ce se învrednicesc de această taină primesc doi talanţi faţă de cei botezaţi, care au doar un talant, nu înseamnă că aceştia nu trebuie să aspire la mai mult. Apoi, pe de altă parte şi călugăria este o taină. Cei ce se călugăresc aparţin, în mod tainic, numai lui Hristos, precum cei căsătoriţi aparţin, tot în mod tainic, unul altuia.
Aşadar lumea este un cadru în care trebuie să creştem, în care trebuie să înmulţim binele, în care trebuie să biruim ispitele, în care trebuie să transformăm neghina în grâu. De ce? Pentru ca să aducem rod: unul, o sută, altul, şaizeci, altul, treizeci. Important este să aducem rod, fiecare după măsura şi puterea sa.
