„Cereţi şi vi se va da” (Sâmbătă, Săptămâna a VI-a după Paşti)

de | iun. 4, 2022

Evanghelia zilei: In 14, 10 – 21

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: cuvintele pe care vi le grăiesc Eu, nu le spun de la Mine, ci Tatăl, care sălăşluieşte în Mine, El însuşi face aceste lucruri. Credeţi Mie, pentru că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine; iar de nu, credeţi Mie pentru lucrurile acestea. Adevărat, adevărat vă spun vouă că cel ce crede în Mine va face şi el lucrurile pe care le fac Eu; şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. Şi orice veţi cere în numele Meu, aceea voi face, pentru ca Tatăl să se preamărească în Fiul. Orice veţi cere în numele Meu, Eu voi face. De Mă iubiţi pe Mine, păziţi poruncile Mele; iar Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă, ca să fie pururea cu voi: Duhul Adevărului, pe care lumea nu-L poate pri­mi, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; dar voi îl cunoaşteţi, căci ră­mâne la voi şi va fi în voi. Nu vă voi lăsa singuri pe lume, ci voi veni la voi. Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii. În ziua aceea veţi înţelege că Eu sunt în Tatăl Meu, şi voi în Mine, şi Eu în voi. Cel care are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cine Mă iubeşte pe Mine, iubit va fi de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu, şi Mă voi arăta lui.

„Cereţi şi vi se va da”

Hristos nu vorbeşte despre Dumnezeu ca un prooroc inspirat de Dumnezeu, nici nu săvârşeşte faptele Lui minunate cu puterea lui Dumnezeu ca a altuia. El vorbeşte şi lucrează cele dumnezeieşti ca fiind ale Sale. El este unit cu Tatăl în fiinţă. Toate ale Lui sunt ale Tatălui. Apos­tolii şi contemporanii Lui stau în faţa Lui ca în faţa lui Dumnezeu. Auzindu-L vorbind, Îl aud pe Dumnezeu.

Hristos nu a venit pe pământ pentru a săvârşi minuni. Nu acesta a fost sco­pul Său. El a venit pentru noi oamenii şi pentru a noastră mân­tu­ire. A săvârşit mi­nuni nu pentru a se impune, ci silit de împrejurări, pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru a-şi întări cuvântul prin fapte mi­nu­­nate.

Fiind Dumnezeu întrupat, având în Persoana Sa firea omenească uni­tă cu cea dumnezeiască, în virtutea comunicării însuşirilor celor două firi, El pătimea dumnezeieşte, căci suferea de bunăvoie, deoarece nu era om simplu şi săvârşea minuni omeneşte, căci le săvârşea prin trup, deoarece nu era Dumnezeu dezvăluit.

Sfântul Chiril al Alexandriei, în Comentariul la Evanghelia Sfântu­lui Ioan, referitor la această pericopă spune următoarele:

„Fiindcă Dumnezeirea este cugetată una în Tatăl şi în Fiul şi în Duhul, orice cuvânt de la Tatăl este prin Fiul în Duhul. Şi toată fapta, sau mi­nu­nea, se lucrează de la Tatăl prin Fiul în Duhul. Căci nu e Fiul în afară de fiinţa Tatălui, nici Duhul Sfânt. Însuşi Hristos mărturiseşte: Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine.”.[1]

Fiind Dumnezeu adevărat, Hristos va primi cu plăcere rugăciunile alor Săi. Spune Domnul Hristos:

„Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face.” (In 14, 14).

Dar, ca să arate pentru cine a spus acest cuvânt, adaugă:

„De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele.” (In 14, 15).

Prin urmare numai cei ce păzesc poruncile Domnului Hristos vor fi ascultaţi în rugăciunile lor. Cei care nu sunt ascultaţi în rugăciuni, fie nu păzesc poruncile Domnului, fie nu ştiu ce să ceară de la Dumnezeu. Spune Sfântul Apostol Iacob în Epistola sa sobornicească:

„Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca să risipiţi în plăcerile voas­tre” (Iac 4, 3).

Nicolae Steinhardt în lucrarea sa Jurnalul fericirii, într-un dialog cu omul zilelor noastre, spune următoarele:

„Necredincioşii contemporani, când au cultură ştiinţifică, nu mai îndrăz­nesc să nege pur şi simplu pe Dumnezeu, ca aceia de altă dată. Ei înţeleg că probabilitatea existenţei unui creator al universului se impune şi de aceea preferă să se situeze mai degrabă pe poziţiile agnosticismului decât ale ateismului şi recurg la metafore tehnico-ştiinţifice. Astfel Arthur Koestler spune: Dumnezeu nu răspunde. Dumnezeu şi-a scos telefonul din priză. Rămâne de văzut – spune însă Nicolae Steinhardt – dacă-L şi sunăm; dacă ştim ce să cerem, căci dacă ce­rem lui Dumnezeu să ne rezolve problemele noastre de organizare lumească, apoi pe drept cu­vânt ne putem aştepta să auzim: Aţi greşit numărul.”.[2]

Mulţi oameni nu se roagă pentru că li se pare că n-au primit nicio­dată nimic de la Dumnezeu, sau deoarece consideră că rugăciunea este inutilă. Dumnezeu, zic ei, ştie de ce avem noi nevoie fără ca să fie necesar a-i cere ceva; ei uită ceea ce El a zis:

„Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide.” (Mt 7, 7; Lc 11, 9).

Rugăciunea de cerere este necesară tocmai pentru a întări credinţa noastră fără de care nu ne putem mântui.

Cerem pâinea cea de toate zilele, dar şi pâinea cea spre fiinţă, pâi­nea spre existenţă cea care dă viaţă, care este Sfânta Euharistie. Mai ce­rem apoi iertarea păcatelor – care se constituie într-o grijă permanentă a vieţii noastre. Dar această cerere este condiţionată şi explicată de Însuşi Mântuitorul:

„De veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ce­resc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.” (Mt 6, 14).

Rugăciunea făcută în numele Domnului Hristos este cu putere. În Cu­vântarea de despărţire, cuprinsă în Evanghelia după Ioan, a spus Mân­tuitorul:

„Adevărat, adevărat vă spun: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da. Până acum nimic n-aţi cerut în numele Meu: cereţi şi veţi primi, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.” (In 16, 23 – 24).

Aceste cuvinte ale lui Hristos sunt piatra de temelie pe care se în­te­meiază rugăciunea Numelui Său. Ca Nume propriu al Său, Numele Iisus e ontologic legat de El. Referitor la aceasta arhimandritul Sofronie spune în cartea sa Rugăciunea – experienţa Vieţii Veşnice:

„Întregul nostru cult divin e întemeiat pe invocarea numelor lui Dumnezeu. Nu atribuim o putere magică cuvintelor ca atare; dar atunci când ele sunt rostite ca o adevărată mărturisire de credinţă şi într-o stare de frică de Dum­nezeu, de evlavie şi iubire, atunci Îl avem cu siguranţă pe Dumnezeu în noi împreună cu Numele Sale.

O chemare vrednică a acestui Nume umple întreaga fiinţă de prezenţa lui Dumnezeu; poartă mintea pe alte tărâmuri; împărtăşeşte o putere deose­bită şi o viaţă nouă. Lumina Dumnezeiască despre care nu este uşor să vor­­bim, vine o dată cu acest Nume.”.[3]

De asemenea, părintele Dumitru Stăniloae mărturiseşte că:

„Numele lui Iisus e gândul la Iisus. Iar gândul unei persoane la alta e măr­turia unei legături tainice şi mijlocul de intensificare a acestei legături. Când simt necesitatea să mă gândesc la cineva, de obicei acea persoană e cea care provoacă în mine, printr-o înrâuire de la distanţă, acest gând, precum gândindu-mă la ea în mod voluntar îi trimit o undă de la mine”.[4]

Deci, ori de câte ori ne gândim la o persoană, o şi pomenim şi o sim­­ţim oare­cum lângă noi sau în noi.

În plan duhovnicesc, pomenirea numelui Domnului Hristos este o cerinţă în lupta noastră interioară, în războiul nostru nevăzut. Părinţii duhovniceşti, printre care amintim pe Teoclit Dionisiatul, spune că:

„Pogorârea Numelui Domnului nostru Iisus Hristos în adâncul inimii sme­reşte dracul care-i stăpâneşte păşunile şi mântuie şi face viu sufletul. Lucrul acesta nu e de o zi sau două, ci e nevoie de mult timp, de multă vreme, de multă luptă şi osteneală, până ce va fi scos afară vrăjmaşul şi se va sălăşlui înăuntru Hristos. «Căci lupta noastră nu este îm­potriva sân­ge­lui şi a trupului, ci împotriva stăpâniilor, puterilor şi duhurilor răutăţii.». Aşa se cade să se roage rugătorul, ca unul ce-şi adună şi întinde tot gândul său ca să che­me pe Dumnezeu cu suflet îndurerat, şi de aceea nici nu se întinde la cuvinte mari, nici nu întinde rugăciunea peste măsură, ci zice cuvinte puţine şi simple; fiindcă faptul de a fi ascultat nu stă în mulţimea cuvintelor, ci în trezvia gândului.”.[5]

Atâta timp cât rugăciunea este mecanică şi cerebrală, ea nu-şi atin­ge ţelul. Trebuie ca mintea să se cufunde în rugăciune, ca rugăciunea să o stăpânească pe deplin, astfel încât strălucirea Numelui dumnezeiesc să pătrundă până în străfun­durile inimii şi să le lumineze. Acesta este în­ţe­lesul tainicelor cuvinte cu care sta­reţii îşi îndemnau ucenicii, „să-şi co­boare mintea în inimă”. Nu este vorba de un efort câtuşi de puţin inte­lec­tual de asimilare a sensurilor cuvintelor rugăciunii, însoţit de o anu­mi­tă căldură emotivă. Numele lui Iisus Hristos cuprins în rugă­ciune „aduce” realmente cu sine prezenţa lui Dumnezeu. Iar efortul celui ce se roagă con­stă tocmai în a se deschide acestei „prezenţe reale” astfel încât aceasta să pătrundă până în străfundurile cele mai lăuntrice ale minţii sale şi să le lumineze.

[1] Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariul la Evanghelia Sfântului Ioan, p. 854.

[2] Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1991, p. 332.

[3] Arhim. Sofronie, Rugăciunea – experienţa Vieţii Veşnice, pp. 118 – 119.

[4] Dumitru Stăniloae, Ascetica şi mistica ortodoxă, vol. 2 Mistica, Ed. Deisis, Alba Iulia, 1993, p. 117.

[5] Teoclit Dionisiatul, Dialoguri la Athos, 2. Teologia rugăciunii minţii, trad. de Pr. Prof. Ioan Ică, Ed. Deisis, Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul Alba Iulia, 1994, pp. 189 – 190.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
„Cereţi şi vi se va da” (Sâmbătă, Săptămâna a VI-a după Paşti)
„Cereţi şi vi se va da” (Sâmbătă, Săptămâna a VI-a după Paşti)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Sfânta Macrina, ocrotitoarea orfanilor

Sfânta Macrina, ocrotitoarea orfanilor

Macrina se naşte în anul 328, la Cezareea Capadociei, într-o familie bogată și foarte credincioasă, din părinţii - Vasile şi Emilia. Erau zece frați: 5 băieţi şi cinci fete, toți crescuți în iubirea lui Dumnezeu. Deși mamei sale, Emilia, i se arată în vis să îi pună...

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 7)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 7)

Am văzut în emisiunile precedente că multilateralul Pavel Florenski,  teolog, filozof, preot ortodox, matematician, fizician și istoric al artei, avea ca duhovnic un ieromonah de o extremă simplitate, Părintele Isidor de la schitul Ghetsimani. În biografia dedicată...

Categoria Psalmilor Mesianici: Psalmul 67 (68)

Categoria Psalmilor Mesianici: Psalmul 67 (68)

Psalmul 67 este un imn al victoriei, compus de Regele David pentru a celebra biruința, obținută cu ajutorul lui Dumnezeu, prin care el recucerește Ierusalimul, ocupat în timpurile acelea de păgânii iebusiți. Acest imn era intonat cu scopul de-a celebra suirea...