Evanghelia zilei: Lc 5, 27 – 32
În vremea aceea, pe când trecea, Iisus a văzut pe un vameş, cu numele Levi, care şedea la vamă, şi i-a zis: vino după Mine. Iar el, lăsând toate, s-a sculat îndată şi a mers după Iisus. Şi Levi I-a făcut un ospăţ mare în casa sa. Şi era mulţime mare de vameşi şi de alţii care şedeau cu ei la masă. Dar cărturarii lor şi fariseii cârteau către ucenicii Lui, spunând: pentru ce mâncaţi şi beţi împreună cu vameşii şi cu păcătoşii? Iar Iisus, răspunzând, a zis către ei: n-au trebuinţă de doctor cei sănătoşi, ci cei bolnavi. N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, la pocăinţă.
Levi vameşul / Matei apostolul
Pericopa evanghelică supusă atenţiei noastre prezintă chemarea la apostolat a vameşului Levi care nu este altul decât viitorul Apostol şi Evanghelist Matei. Spre deosebire de cei dintâi chemaţi (adică de cele două perechi de fraţi: Andrei şi Petru, fiii lui Iona şi Ioan şi Iacov, fiii lui Zevedeu) care erau simpli pescari, fără o pregătire intelectuală deosebită, Matei, vameş de meserie, avea cel puţin şcoala medie, ca unul care se ocupa cu administraţia fiscală din regiune. Să mai amintim că pe lângă aceştia Saul din Tars, care a studiat la şcoala rabinică a lui Gamaliel şi care a fost chemat la apostolat pe drumul Damascului, poate fi comparat cu omul contemporan foarte bine pregătit din punct de vedere intelectual, respectiv cu unul care are doctoratul într-un anumit domeniu. Acesta este numai un aspect care evidenţiază faptul că Domnul Hristos a chemat la apostolat oameni de diferite categorii, cu diferite pregătiri, lucrând cu fiecare pe măsura lui. Nu înseamnă însă că Apostolul Pavel, care a fost învăţat, este mai presus decât Apostolul Matei, care a fost vameş sau decât Apostolul Petru sau Ioan, care au fost pescari. Dintre toţi Apostolul Ioan a fost „ucenicul pe care Domnul Hristos L-a iubit mai mult”,[1] cu siguranţă pentru virtuţile lui şi dintre toţi Apostolul Ioan a scris, cu profunzimi de gând, nu mai puţin de cinci cărţi care alături de celelalte 22 alcătuiesc cuprinsul Noului Testament. Pentru conţinutul lor teologic, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan a fost numit „teologul”. L-a întrecut chiar şi pe Sfântul Apostol Pavel, care era un învăţat erudit. Aşadar, un pescar fără carte a întrecut în profunzime un învăţat. Toate acestea s-au petrecut ca urmare a lucrării Sfântului Duh. Apostolii, după ce au petrecut trei ani şi jumătate în preajma Domnului Hristos fiind învăţaţi de Acesta, după Înălţarea Domnului la cer au învăţat la „şcoala Duhului”.[2] Aşadar tot ceea ce apostolii ştiau, simţeau şi trăiau înainte de venirea Duhului Sfânt, toate aceste simţiri şi trăiri s-au pnevmatizat, s-au spiritualizat odată cu venirea Duhului. Şi aceste trăiri şi simţiri s-au materializat şi în scris, luând astfel naştere scrierile Noului Testament.
Atâta vreme cât Domnul Hristos a învăţat, niciun apostol nu a scris nimic. Dar nu numai apostolii, ci nici măcar Domnul Hristos însuşi nu ne-a lăsat ceva scris.[3] Abia după Pogorârea Duhului Sfânt şi după întemeierea Bisericii, apostolii şi ucenicii acestora au fost inspiraţi de Duhul Sfânt să aştearnă în scris cuvintele Domnului Hristos pentru ca să ajungă şi la noi ceea ce Domnul Hristos a făcut şi a învăţat. Apostolul Matei este cel dintâi care a scris o Evanghelie a învăţăturii şi faptelor lui Iisus (Evanghelie însemnând vestea cea bună adusă de Domnul Hristos, vestea apropierii Împărăţiei lui Dumnezeu). În jurul anului 50 şi-a redactat mai întâi evanghelia în limba aramaică (adică ebraica vorbită de contemporanii săi şi în care propovăduise Domnul Hristos), destinatarii scrierii fiind creştinii proveniţi dintre iudeii din Palestina; această versiune nu a ajuns până la noi. În jurul anului 65, Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei a rescris Evanghelia sa în limba greacă, limbă în care circula toată cultura imperiului roman. Această versiune ni s-a păstrat în peste 500 de codici.[4] Iată aşadar cum un vameş (care era considerat de conaţionali un păcătos) a ajuns să fie convertit, mai exact să fie vindecat de Domnul Hristos şi, ca urmare a acestei vindecări, să vindece şi el, la rândul lui, pe alţii.
[1] In 19, 26; 21, 20.
[2] Lc 12, 12; In 14, 26.
[3] Evanghelistul Ioan menţionează că atunci când cărturarii şi fariseii i-au adus spre judecată Domnului Hristos o femeie prinsă în desfrânare, Domnul Hristos a rostit: „Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei.” (In 8, 7). S-a plecat apoi la pământ şi a început să scrie pe nisip (In 8, 6). Nu ştim ce a scris, iar ce a scris nu ni s-a transmis. Scrisul pe nisip ţine foarte puţin. Cea mai mică adiere de vânt poate şterge literele încrustate aici.
[4] Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuagintă, redactată şi adnotată de ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania, p. 1459.
