Evanghelia zilei: Lc 7, 1 – 10
În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar acolo era un bolnav pe moarte servitorul unui sutaş; pe acela stăpânul lui îl iubea mult. Auzind deci despre Iisus, a trimis la Dânsul pe bătrânii iudeilor, rugându-L să vină şi să scape pe servitorul lui. Iar ei, venind la Iisus, L-au rugat cu tot dinadinsul, zicându-I: vrednic este să-i faci lui aceasta, căci iubeşte neamul nostru şi sinagoga noastră chiar el a zidit-o. Atunci Iisus a plecat cu dânşii, dar nefiind El departe de casă, sutaşul a trimis la Dânsul pe nişte prieteni să-I spună: Doamne, nu Te osteni, căci nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu; de aceea nici pe mine nu m-am socotit vrednic să vin la Tine; ci zi un cuvânt şi se va tămădui servitorul meu. Căci şi eu sunt om rânduit sub stăpânire şi am la rândul meu sub mine slujitori, şi zic acestuia du-te, şi se duce; şi altuia vino, şi vine; şi servitorului meu fă acestea, şi face. Iar Iisus, auzind acestea, s-a minunat de sutaş şi, întorcându-se, a zis mulţimii care venea după Dânsul: vă spun vouă că nici în Israel n-am aflat atâta credinţă. Iar cei trimişi, întorcându-se acasă, au găsit sănătos pe servitorul cel bolnav.
Evanghelia credinţei
A fi credincios înseamnă să-L crezi pe Dumnezeu pe cuvânt, să crezi că făgăduinţele lui Dumnezeu se împlinesc negreşit, asemeni sutaşului din Capernaum, despre care Domnul Hristos spune că:
„Nici în Israel n-am aflat atâta credinţă.” (Mt 8, 10; Lc 7, 9).
Aşadar, o credinţă pe care Iisus nu o găseşte în Israel, o credinţă care vine din partea unui păgân, o credinţă pe care Domnul Hristos o laudă şi de care Se minunează şi Se bucură.
„Credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos.” – spune Sfântul Apostol Pavel.[1] Aşa a fost cu sutaşul din Capernaum: îl cunoaştea pe Hrisos numai din auzite; au ajuns la urechile lui cuvintele că: „Iisus săvârşeşte fapte minunate”. Deşi păgân, sutaşul era foarte apropiat de religia iudaică încât, spune Sfântul Luca, le-a zidit iudeilor sinagoga din Capernaum.[2] Sutaşul cunoştea şi datinile şi obiceiurile iudeilor; ştia că nu-i poate cere „evreului” Iisus să vină şi să intre în casa lui.[3] Apoi era cu neputinţă ca bolnavul să fie adus în faţa lui Iisus deoarece era paralizat, fiind „pe moarte”.[4] Deci ce face sutaşul? Ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur că:
„Sutaşul ştia bine că era de ajuns porunca lui Hristos ca să vindece pe cel bolnav: «Zi numai cu cuvântul şi se va tămădui sluga mea.». Apoi temându-se ca nu cumva Domnul, din smerenie, să refuze, a adăugat: «Că şi eu sunt om sub stăpânire, având sub mine ostaşi; şi spun acestuia: «Du-te» şi se duce; şi celuilalt: «Vino!» şi vine; şi slugii mele: «Fă aceasta!» şi face.».”.[5]
Aşadar, potrivit credinţei sutaşului cuvântul poate suplini prezenţa fizică a lui Hristos. Este suficient ca Iisus să-şi exercite puterea Sa dumnezeiască printr-un cuvânt, adică – înţelege sutaşul – printr-un ordin:
„Zi numai cu cuvântul şi se va tămădui sluga mea.”. (Mt 8, 8; Lc 7, 7).
În viziunea sa această însănătoşire este neapărat posibilă pentru că, precum el fiind într-un serviciu în care ascultă necondiţionat de superiorii săi şi precum, pe de altă parte, şi subalternii săi îl ascultă şi-i execută necondiţionat ordinele, tot aşa are încredinţarea că, dacă Domnul Hristos va poruncii bolii, chiar de la distanţă, servitorul său se va însănătoşi numaidecât. Nu este necesară întotdeauna prezenţa personală a comandantului pentru ca un ordin să se execute.[6]
După credinţa sutaşului, cuvântul Domnului Hristos este atât de puternic încât trebuie să se împlinească, fie că Domnul este sau nu de faţă. La acest „cuvânt cu putere” face referire şi Sfântul Nicolae Velimirovici, spunând:
„Sutaşul a simţit în Hristos cerul: foc din cer şi lumină din cer. De ce să intre sub acoperişul său atâta foc când este de ajuns doar o scânteie? De ce tot soarele când e destul o rază? Dacă sutaşul ar fi cunoscut Scripturile aşa cum le cunoaştem noi astăzi, i-ar fi putut spune Domnului Hristos: «Tu, care prin cuvântul Tău ai zidit lumea, poţi să-l tămăduieşti pe bolnav cu doar un cuvânt! Ajunge un cuvânt al Tău, pentru că e mai tare ca focul şi mai strălucitor ca raza soarelui; numai zi cu cuvântul!».”.[7]
Pentru că a dovedit în faţa lui Iisus atâta credinţă, Domnul i-a vindecat sluga, dar i-a mai dat ceva: Împărăţia cerească; i-a arătat că intră în Împărăţia cerurilor în locul celor scoşi din pricina necredinţei lor. Acest dar este deopotrivă oferit iudeilor şi păgânilor. Însă, refuzul categoric al iudeilor de a-L accepta pe Iisus ca Mesia şi respectiv ca Dumnezeu Întrupat, în ciuda tuturor profeţiilor din Vechiul Testament şi a tuturor faptelor pe care El le-a săvârşit în mijlocul acestui popor, va avea drept urmare tragicul verdict că se va lua de la ei Împărăţia lui Dumnezeu şi se va da neamurilor.[8]
Sutaşul venise să ceară numai sănătate trupească pentru sluga sa şi a plecat luând cu sine şi împărăţia cerurilor. Pentru că a arătat multă credinţă şi smerenie, Hristos i-a dat cerul şi i-a adăugat şi sănătatea slugii, iar prin această „evanghelie a credinţei” Hristos a făcut cunoscut tututor că mântuirea se dobândeşte prin credinţă, nu prin faptele legii vechi.[9]
[1] Rom 10, 17.
[2] Lc 7, 5.
[3] In 18, 28.
[4] Lc 7, 2.
[5] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, în PSB 23, pp. 328 – 329.
[6] Prof. Alexandru Moldovan, Explicarea Cuvântului. Duminica a IV- a după Rusalii, în Logos, Luduş, Anul I, Nr. 19 / 2000, p. 3.
[7] SFÂNTUL NICOLAE VELIMIROVICI, Predici, pp. 362 – 363.
[8] Mt 21, 43.
[9] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, în PSB 23, p. 335.
