„Dragostea acoperă mulţime de păcate” (Sâmbătă, Săptămâna a XXXII-a după Rusalii)

de | feb. 5, 2022

Evanghelia zilei: Lc 17, 3 – 10

Zis-a Domnul: luaţi aminte de voi înşivă: dacă-ţi va greşi fratele tău, dojeneşte-l şi, dacă el se va pocăi, iartă-l. Şi chiar dacă îţi va greşi de şapte ori într-o zi, şi de şapte ori se va întoarce la tine, zicând: îmi pare rău, tu să-l ierţi. Atunci apostolii au zis către Domnul: dă-ne mai multă credinţă. Iar Domnul a răspuns: dacă aţi avea cre­dinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice dudului acestuia: dezrădăcinează-te şi te sădeşte în mare, şi el v-ar asculta. Şi cine dintre voi, având un servitor la arat sau la păscut oile, îi va zice când vine acasă de la câmp: treci şi şezi la masă? Oare, nu-i va zice mai degrabă: pregăteşte-mi ceva ca să cinez şi, încingându-te, slujeşte-mă până ce voi mânca şi voi bea eu; după aceea vei mânca şi vei bea şi tu? Va mulţumi el, oare, servitorului aceluia pentru că a făcut ce i s-a poruncit? Cred că nu. Aşa şi voi, când veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: sluji­tori nevrednici suntem, pentru că n-am făcut decât ceea ce eram datori să facem.

„Dragostea acoperă mulţime de păcate”

Atunci când Mântuitorul le-a pus în atenţie ucenicilor porunca iertării aproa­pelui, zicând: „De-ţi va greşi fratele tău, ceartă-l şi dacă se va pocăi, iartă-l. Şi chiar dacă îţi va greşi de şapte ori într-o zi şi de şapte ori se va întoarce către tine, zicând: Mă căiesc, iartă-l”,[1] Apos­to­lii au zis către Dânsul:

„Sporeşte-ne credinţa.” (Lc 17, 5).

Apostolii nu aveau atunci atâta credinţă încât să poată ierta pe ci­ne­va „de şapte ori într-o zi”.[2] Aveau nevoie de mai multă credinţă! Dar cum dobândeşti mai multă credinţă? Prin iubire; credinţa trebuie unită cu iubirea. A iubi pe cineva înseamnă a-i acoperi păcatele, cum spune Sfântul Apostol Petru în întâia epistolă sobornicească:

„Dragostea acoperă mulţime de păcate.” (1 Ptr 4, 8).

Când iubeşti pe cineva îl iubeşti cu defecte cu tot şi când nu-l iu­beşti, nu-l iubeşti nici cu calităţi cu tot.[3] A iubi pe cineva înseamnă a-l ierta înainte ca acesta să-şi ceară iertare. Şi dacă nu iertăm, nu ne putem ruga. Spune Domnul Hristos:

„Când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşelile voastre. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşelile voastre.” (Mc 11, 25 – 26).

De fapt, iertarea este pentru noi o datorie. Dacă citim rugăciunea „Tatăl nostru” în limba germană sau în limba engleză vedem că este o dife­renţă de tradu­cere. Spunem la un moment dat:

„Şi ne iartă nouă datoriile noastre, precum şi noi iertăm datornicilor noştri.”.[4]

Şi aceasta în loc de:

„Şi ne iertă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.” (Lc 11, 4).

Prin urmare, a ierta este pentru noi o datorie; suntem datori să ier­tăm şi Domnul Hristos ne-a dat şi măsura în iertare. Atunci când Sfântul Apostol Petru s-a apropiat de Hristos şi i-a zis: „Doamne, de câte ori voi ierta? Oare până de şapte ori?”,[5] Mântuitorul i-a răspuns:

„Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte.” (Mt 18, 22).[6]

Venim la Biserică ca să-I cerem lui Dumnezeu iertarea păcatelor noastre. Avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu pentru că avem această con­ştiinţă a stării noastre de păcătoşi: avem datorii faţă de Dumnezeu, faţă de oameni şi faţă de noi înşine, datorii pe care nu suntem în stare să le împlinim.

Faţă de Dumnezeu avem datoria de a crede în El, de a nădăjdui în El, orice ni s-ar întâmpla, de a-l iubi din toată inima şi din tot sufletul şi din tot cugetul nostru. Faţă de aproapele avem datoria de a-l hrăni dacă este flămând, de a-l adă­pa, dacă este însetat, de a-l îmbrăca dacă este gol, de a-l cerceta, dacă este bolnav, de a-l găzdui, dacă este drumeţ. Apoi avem datoria de ne ruga pentru el, de a-l ajuta să se ferească şi să scape de păcat, de a-l ajuta să scape de neştiinţă şi de ne­pri­cepere, de a-l mân­gâia la vreme de întristare, de a nu ne răzbuna asupra lui pentru răul ce ni l-a făcut, ci a-i răspunde cu dragoste, făcându-i bine. Datorii avem şi faţă de noi înşine. Avem datorii faţă de trupul nostru şi faţă de sufletul nostru. Trupul trebuie să-l ferim de vicii şi de patimi, trebuie să-l întărim prin muncă, trebuie să-i dăm hrana, îmbrăcămintea şi odihna trebui­toa­re, trebuie să-l îngrijim la vreme de boală. Iar sufletul trebuie să-l înăl­ţăm la Dumnezeu,[7] cum ne îndeamnă preotul la Sfânta Liturghie atunci când spune:

„Sus să avem inimile.”.[8]

Atunci avem sufletul nostru „înălţat” către Dumnezeu, când ne lu­mi­năm mintea cu învăţăturile Sfinţilor Părinţi, când ne ferim inima de simţăminte josnice şi de gândurile rele şi punem în locul lor gânduri bune şi când ne întărim voinţa în aşa fel ca ea să poată săvârşi în mod statornic numai binele.

Acestea sunt datoriile noastre şi de aceea venim la Biserică pentru a primi putere să le împlinim. Atunci când nu le-am împlinit cerem de la Dumnezeu ierta­rea datoriilor, iar atunci când am făptuit contrar lor, ce­rem de la Dumnezeu ierta­rea păcatelor.

Aşa stăm noi în faţa lui Dumnezeu, în postura păcătosului care spu­ne neîn­cetat asemenea vameşului din Evanghelie:

„Dumnezeule milostiv fii mie păcătosului.” (Lc 18, 13).

Dacă omul iartă greşelile, Dumnezeu iartă păcatele. Îi cerem lui Dumnezeu să ne ierte, pentru că şi noi am iertat. Aceasta este rugăciunea prin excelenţă a omului. Ea poate să fie extinsă. Îi putem spune, în rugă­ciune, lui Dum­nezeu:

„Iartă-mă, că şi eu am iertat pe alţii;

Învaţă-mă, că şi eu am învăţat pe alţii;

Luminează-mă, că şi eu am luminat pe alţii;

Hrăneşte-mă, că şi eu am hrănit pe alţii.”.

Omul atunci se simte iertat când nu mai face păcatul, când simte puterea pe care i-o dă Dumnezeu de a nu mai păcătui. Iertarea nu este o achitare; este puterea lui Dumnezeu pe care omul o simte venind în el. Odată ce ne-am mărturisit păca­tul şi am primit iertarea lui Dumnezeu prin preot, ne vine adeseori să spunem:

„Acum mă simt bine, simt puterea lui Dumnezeu în mine; simt că el se bu­cu­ră de mine.”.

Dar Dumnezeu nu ne iartă, dacă noi nu iertăm sau, mai bine spus, ne iartă aşa cum iertăm şi noi. Spunem rugăciunea „Tatăl nostru”, dar nu ne facem un exa­men de conştiinţă să vedem dacă iertăm sau nu ier­tăm. Poate ar trebui să spunem:

„Şi nu ne ierta nouă, precum nici noi nu iertăm greşiţilor noştri.”.

Dar atunci cererea noastră nu mai este rugăciune, ci condamnare. Ca să nu ajungem aici să luăm aminte la un cuvânt pe care Sfântul Apostol Pavel l-a spus creştinilor din Efes:

„Mâniaţi-vă, dar nu greşiţi; soarele să nu apună peste mânia voastră.” (Efes 4, 26).

Aşadar chiar dacă greşim sau ni s-a greşit, trebuie să iertăm şi să fim iertaţi până la apusul soarelui, căci poate în dimineaţa următoare ne trezim în Împărăţia cerurilor înaintea lui Dumnezeu.

[1] Lc 17, 3 – 4.

[2] Mai apoi aveau să primească o altă măsură: „Până de şaptezeci de ori câte şapte”.

[3] Arhim. Teofil Părăian, Din vistieria inimii mele, p. 21; Idem, Lumini de gând, p. 164.

[4] „Und vergib uns unsere Schuld, wie auch wir vergeben unsern Schuldigern.”. – cf. Die Bibel nach der Übersetzung Martin Luthers, Das Neue Testament, Evangelische Haupt – Bibelgesellschaft zu Berlin und Altenburg, Leipzig, 1986, pp. 8 – 9; „Forgive us our debts, as we also have forgiven our debtors.”. – cf. The Holy Bible, New Inter­natio­nal Version, London, 1984, p. 882.

[5] Mt 18, 21.

[6] Până de şaptezeci de ori câte şapte” – adică să iertăm la nesfârşit.

[7] Învăţătura de credinţă ortodoxă, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003, pp. 415 – 429.

[8] Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, în Liturghier, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2000, p. 159.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
„Dragostea acoperă mulţime de păcate” (Sâmbătă, Săptămâna a XXXII-a după Rusalii)
„Dragostea acoperă mulţime de păcate” (Sâmbătă, Săptămâna a XXXII-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Memoria spațiului sacru

Memoria spațiului sacru

Într-o conferință pe care a prezentat-o în 1951, Martin Heidegger spunea: „Muritorii locuiesc în măsura în care salvează pământul. Salvarea nu smulge doar dintr-un pericol. A salva înseamnă propriu-zis, a eliberat ceva întru esența sa proprie. A salva pământul este...

Cinstirea Icoanelor. Ce ne spune textul biblic ? P3

Cinstirea Icoanelor. Ce ne spune textul biblic ? P3

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.20.

Rațiunea nu primește, iar inima nu poate | Duminica a 19-a după Rusalii

Rațiunea nu primește, iar inima nu poate | Duminica a 19-a după Rusalii

Ev. Luca 6, 31-36 Predica de pe munte - Iubirea vrășmașilor „Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor...

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 13)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 13)

„Părintele Isidor nu-şi întrerupea niciodată postul: ţinea în permanenţă plăcutul post al abţinerii de la vorba cea multă. De la mâncăruri şi băuturi de soi se abţinea oricum tot timpul, de vreme ce nu avea de nici unele dintre aces­tea. Căci el nu avea nimic, iar...