Ziua de odihnă (Sâmbătă, Săptămâna întâi a Postului Mare)

de | mart. 12, 2022

Evanghelia zilei: Mc 2, 23 – 28; 3, 1 – 5

În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin holdele de grâu şi ucenicii Săi, în mersul lor, au început să smulgă spice. Atunci fariseii au zis către Dânsul: vezi, de ce fac sâmbăta ce nu se cuvine? Iar Iisus le-a răspuns: oare, n-aţi citit niciodată ce-a făcut David, când a avut lipsă şi a flămânzit el şi cei ce erau cu dânsul? Cum a intrat în casa lui Dumnezeu, în vremea lui Aviatar arhiereul, şi a mâncat pâinile punerii înainte, pe care nu se cuvenea să le mănânce decât numai preoţii, şi a dat şi celor ce erau îm­preună cu el? Apoi le-a mai zis: sâmbăta a fost făcută pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă. Drept aceea Fiul Omului este Domn şi al sâmbetei. Şi iarăşi a intrat în sinagogă. Şi era acolo un om, având o mână uscată. Însă ei îl pândeau să vadă de-l va vindeca sâmbăta, ca să-L învinuiască. Atunci Iisus a zis omului care avea mâna uscată: stai în mijloc. Şi i-a în­trebat: se cuvine sâmbăta, să faci bine, sau să faci rău? Să mântuieşti un suflet, sau să-l pierzi? Dar ei tăceau. Atunci, privind spre ei cu mânie şi întristându-se de împietrirea inimii lor, a zis omului: Întinde mâna ta; el a întins-o şi s-a făcut sănătoasă ca şi cealaltă.

Ziua de odihnă

Evreii erau îndemnaţi de Dumnezeu, prin Moise, să păzească ziua sâmbetei. Se spune în Legea Vechiului Testament, numită şi Legea Ve­chiu­lui Legământ, că „ziua a şaptea este ziua odihnei”. Această zi re­pre­zenta sfârşitul de săptămână. La noi această zi a ajuns sub numele de sâmbătă; la evrei este cunoscută sub numele de sabat.

Şi în prezent în Ţara sfântă, vineri, după apariţia pe cer a lucea­fărului de seară, se încetează orice activitate; magazinele se închid, iar oamenii se îndreaptă spre casele lor. De ce? Pentru că a patra poruncă din Decalog, a patra poruncă din cele zece porunci primite de Moise pe Muntele Sinai, îi îndeamnă pe evrei să facă acest lucru. Se spune aici:

„Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti. Lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile tale, iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău: să nu faci în acea zi nici un lucru: nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici sluj­nica ta, nici boul tău, nici asinul tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul care ră­mâne la tine, că în şase zile a făcut Domnul cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt într-însele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua a şaptea şi a sfinţit-o.” (Ieş 20, 8 – 11).

Este arătată aici raţiunea pentru care omul trebuie să sfinţească ziua sâm­betei: însuşi Dumnezeu s-a odihnit în ziua a şaptea. De fapt, numele de „sabat” vine de la verbul „a se odihni, a sfârşi”.

Ziua de sabat era cinstită prin adunare sfântă şi prin întreruperea oricărei activităţi fizice. Aceasta însemna repaus general nu numai pentru oameni, ci şi pentru animale şi pământ.

În ziua de sabat aveau loc adunările sfinte. Evreii din Ierusalim mer­geau la templu, iar cei din provincie mergeau la sinagogă, care erau loca­şuri de rugăciune unde nu se celebra cultul sacrificial, ci numai se citea şi se interpreta Scriptura Vechiului Testament.

În sens restrictiv, sabatul însemna încetarea oricărui lucru. Dintre lucrurile oprite făceau parte: aprinderea focului pentru pregătirea mân­cării, strângerea lemnelor, muncile câmpului, comerţul, transportul. Cele­lalte lucrări interzise de Lege s-au păstrat pe cale orală şi sunt con­semnate de Tradiţia iudaică, ele ridi­cându-se la cifra de 39 de activităţi interzise, printre ele numărându-se şi inter­zicerea călătoriei pe un drum mai lung de 200 de coţi, numit şi calea sabatului. Această cale era de­dusă din distanţa de la Cortul Sfânt, adică de la locul de rugăciune, până la marginea taberei. Prin urmare, în ziua de sabat evreii se puteau de­plasa până la Locaşul sfânt şi înapoi, având în vedere faptul că Locaşul sfânt era aşezat în mijlocul taberei.[1]

Citim în Evanghelia după Marcu, în capitolul al II-lea, că Iisus s-a dus sâm­băta la sinagoga din Capernaum. Pe cale ucenicii au început să smulgă spice şi să mănânce. Fariseii au şi sancţionat lucrul acesta, însă Mântuitorul le atrage atenţia ce a făcut David, pe vremea arhiereului Abiatar, când fugea de regele Saul, care-l urmărea, dorindu-i moartea. David a cerut de la arhiereu cele 12 pâini ale punerii înainte, pe care le-a mâncat el împreună cu cei care-l însoţeau. Dacă acesta nu a greşit, mân­când ceea ce numai preoţilor li se cuvenea să mănânce, atunci nu au gre­şit nici apostolii, care au mâncat spice în drum spre sinagogă.

De fapt nici un om nu greşeşte dacă în ziua închinată Domnului face binele. Aceasta a spus-o însuşi Domnul Hristos, când, înainte de a-l vindeca pe acel om care avea o mână uscată, a întrebat:

„Se cuvine, sâmbăta, a face bine sau a face rău, a mântui un suflet sau a-l pierde?” (Mc 3, 4; Lc 6, 9).

Odihna pentru creştini nu înseamnă numai repaus de la activităţile fizice şi participarea la Biserică, ci şi grija faţă de cei de lângă noi. Tre­buie, ca în ziua Domnului, când mergem la Biserică, să legăm rănile celui căzut între tâlhari. De fapt pilda cu samarineanul milostiv a fost spusă de Domnul Hristos tocmai pentru a atrage atenţia asupra acestui fapt. Pe lângă un om oarecare au trecut pe rând un preot şi un levit care se îndreptau în grabă spre templu, pentru a-l sluji pe Dumnezeu. Au trecut pe lângă un om care avea nevoie de ajutor şi au ajuns singuri înaintea lui Dumnezeu. Samarineanul milostiv însă a luat omul cu sine şi, cu toate că nu a ajuns unde şi-a propus, a făcut o lucrare bine plăcută lui Dumnezeu, a ajuns să se asemene lui Dumnezeu, căci a primit numele de milostiv şi a rămas în istorie cu acest frumos nume: samarineanul milostiv.

[1] Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan, Diac. Prof. Dr. Emilian Corniţescu, Arheologie bi­bli­că, p. 304.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Ziua de odihnă (Sâmbătă, Săptămâna întâi a Postului Mare)
Ziua de odihnă (Sâmbătă, Săptămâna întâi a Postului Mare)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Despre muncă

Despre muncă

Munca este o realitate existențială a lumii în care trăim, fiindcă orice om ca să trăiască în această lume, are nevoie să muncească. Sfânta Scriptură este cât se poate de explicită când ne spune că în rai, Adam și Eva au fost puși pentru a păzi și a îngriji grădina...

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 1)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 1)

Cuvintele din limba română simplu, simplitate, simpleță, simplicitate își au rădăcina în latinescul simplex. Simplitatea, însușirea de a fi simplu presupune o lipsă de formalitate, de complicații. Un om simplu  nu cunoaște artificialitatea, afectarea, prefăcătoria....

Despre muncă

Despre răutate

Astăzi, răutatea oamenilor se exprimă prin indiferența prietenilor atunci când ești lovit din plin de o problemă de orice factură. Răutatea este cea mai pură formă de slăbiciune, deși oamenii răi cred că prin aceasta devin importanți și puternici. Răutatea este o...