Evanghelia zilei: In 3, 22 – 33
În vremea aceea a venit Iisus şi ucenicii Lui în pământul Iudeii şi stătea cu ei acolo şi boteza. Şi boteza şi Ioan în Enom, aproape de Salim, pentru că erau acolo ape multe şi veneau şi se botezau, căci Ioan nu fusese încă închis în temniţă. Atunci a fost o neînţelegere între ucenicii lui Ioan şi un iudeu, asupra curăţirii. Şi au venit la Ioan şi i-au zis: Rabi, Acela care era cu tine, dincolo de Iordan, despre care tu ai mărturisit, iată El botează şi toţi se duc la Dânsul. Răspuns-a Ioan şi a zis: nu poate un om să ia nimic, dacă nu i s-a dat lui din cer. Voi înşivă îmi sunteţi martori că eu am zis: nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui. Cel care are mireasă, acela este mirele, iar prietenul mirelui, care stă şi ascultă pe mire, cu bucurie se bucură de glasul lui. Deci, această bucurie a mea s-a împlinit. Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez. Cel ce vine de sus este deasupra tuturor; cel ce este de pe pământ pământesc este şi de pe pământ grăieşte. Cel ce vine din cer este deasupra tuturor şi ce-a văzut şi a auzit, aceea mărturiseşte, dar mărturia Lui nu o primeşte nimeni. Cel ce a primit mărturia Lui a pecetluit că Dumnezeu este adevărat.
Botezul lui Ioan şi botezul lui Hristos
Convorbirea Domnului Hristos cu Nicodim a avut loc la Ierusalim, cu prilejul primei sărbători a Paştelui iudaic. Plecând de aici Domnul Hristos a rămas în Iudeea, dedicându-se unei misiuni asemănătoare celei a lui Ioan Botezătorul.[1] În această stare de fapt, ucenicii lui Ioan au venit la învăţătorul lor şi i-au mărturisit:
„Rabi, Acela (adică Hristos) care era cu tine, dincolo de Iordan, şi despre Care tu ai mărturisit, iată El botează şi toţi se duc la El.” (In 3, 26).
Ioan însă răspunde plin de smerenie:
„Nu poate un om să ia nimic, dacă nu i s-a dat lui din cer. Voi înşivă îmi sunteţi martori că am zis: Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui. Cel ce are mireasă este mire, iar prietenul mirelui, care stă şi ascultă pe mire, se bucură cu bucurie de glasul lui. Deci această bucurie a mea s-a împlinit. Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez. Cel ce vine de sus este deasupra tuturor; cel ce este de pe pământ pământesc este şi de pe pământ grăieşte.” (In 3, 27 – 31).
Este precizată aici relaţia dintre Iisus şi Ioan Botezătorul şi dintre Iisus şi oameni, în general. Deosebirea dintre ei este aceea dintre cer şi pământ, dintre Dumnezeu şi om. Mirele Hristos a venit la mireasa Sa – Biserica. Prietenul Mirelui, care i-a pregătit venirea, se bucură de glasul Lui.
Este o totală depăşire de sine în a te bucura de bucuria altuia. În ea se arată înălţimea smereniei. Fiul lui Dumnezeu S-a făcut mirele umanităţii prin întruparea Sa, adică prin unirea deplină cu ea. Şi atunci,[2] spune Ioan Botezătorul, s-a împlinit şi bucuria lui deplină, că şi-a împlinit oarecum misiunea. Odată venit Acela, adică Hristos, El trebuie să crească, iar cel care i-a pregătit venirea, adică Înaintemergătorul Său, Ioan Botezătorul, să se micşoreze. De ce? Pentru că „tot cel ce este de pe pământ pământesc este şi de pe pământ grăieşte. Iar Cel ce vine din cer este deasupra tuturor”.[3] Hristos este Revelaţia transcendentă, este descoperirea directă şi plenară pe care Dumnezeu Tatăl o face oamenilor. Mărturia lui Hristos nu este mediată. Acesta, „ce a văzut şi a auzit aceea mărturiseşte”.[4] Hristos exprimă desăvârşit „Cuvintele lui Dumnezeu”, ca unul Care este nu numai Cuvântătorul, ci Cuvântul Însuşi, „fiindcă Cel pe Care L-a trimis Dumnezeu grăieşte cuvintele lui Dumnezeu”.[5]
Sfântul Chiril al Alexandriei, în Comentariul la Evanghelia Sfântului Ioan, face o comparaţie între botezul lui Ioan şi botezul lui Hristos.[6] Vorbind despre asemănări putem spune că în ambele cazuri se folosea ca materie a botezului apa. Deosebirea constă în aceea că botezul lui Ioan era destinat numai iudeilor, iar cel al lui Hristos tuturor oamenilor, căci după Înviere Mântuitorul îi trimite pe ucenicii Săi, zicându-le:
„Mergând, învăţaţi toate neamurile botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” (Mt 28, 19).
În al doilea rând, botezul săvârşit de Ioan Botezătorul era doar o preînchipuire a Botezului creştin, un simbol al pocăinţei, fără însă a împărtăşi harul iertării păcatelor. Despre aceasta chiar Ioan Botezătorul dă mărturie:
„Eu vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine… vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc.” (Mt 3, 11).
În fine, dacă botezul lui Ioan a fost numai spre iertarea păcatelor, botezul lui Hristos a fost şi este spre mântuire. În convorbirea cu fariseul Nicodim Mântuitorul atrage atenţia că:
„Dacă nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea intra în Împărăţia lui Dumnezeu.” (In 3, 3).
Pe aceste cuvinte se întemeiază şi botezul copiilor. Biserica botează copiii nu pentru a le „ierta” păcatele încă inexistente, ci pentru ca să le dea o viaţă nouă şi nemuritoare, pe care părinţii lor muritori nu sunt în stare să le-o transmită.[7] În limbaj teologic această stare de neputinţă a omului este numită păcat strămoşesc. Aşadar, părinţii, din cauza păcatului strămoşesc, nu pot să transmită copilului, ca moştenire, viaţa nouă şi nemuritoare pe care a avut-o Adam în rai, viaţă pe care a pierdut-o din pricina neascultării de porunca dumnezeiască.
[1] Evanghelistul Ioan ne spune că Iisus boteza (In 3, 26), dar în capitolul următor va preciza că, de fapt, ucenicii Săi botezau (In 4, 1 – 2), desigur, cu un botez pregătitor, cu apă, ca şi cel al lui Ioan.
[2] Când s-a săvârşit nunta Mirelui dumnezeiesc cu mireasa Sa.
[3] In 3, 31.
[4] In 3, 32.
[5] In 3, 34.
[6] Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariul la Evanghelia Sfântului Ioan, p. 184.
[7] John Meyendorff, Teologia bizantină, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1996, p. 196.
