Pe 24 iunie sărbătorim Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Această sărbătoare, prăznuită la solstiţiul de vară, îşi are temei biblic. Evanghelistul Luca ne relatează pe larg, în primul capitol al Evangheliei sale (1, 5-25; 57-80), felul în care a venit pe lume el, Sfântul Ioan Botezătorul, cel mai mare dintre cei născuţi din femeie (cf. Matei 11, 11).

Numele popular al sărbătorii este Sânziene sau Drăgaica. Termenul este de origine latină, derivat, după unii, din Sanctus Iohannis (ziua Sfântului Ioan), iar după alţii din Sancta Diana[1]. Spun unii că sărbătoarea a fost instituită pentru a înlocui vechi sărbători păgâne, cu caracter agricol sau naturist din perioada solistiţiului de vară.

În Transilvania, în ajunul acestei sărbători, sătenii împletesc cununi din florile numite „sânziene” şi le aruncă pe casă. Dacă cununa se opreşte pe acoperiş, este semn că acela a căruia este cununa va avea bucurii, îi va merge bine; dacă, dimpotrivă, va cădea, este semn vădit pentru acela că-i va merge rău şi poate chiar va muri[2].

Dimitrie Cantemir relata că în acest timp, când încep a se coace semănăturile, se adună fetele din mai multe sate, şi alegând pe cea mai frumoasă şi mai robustă, îi dau numele de Drăgaica. Apoi, cu ea înainte, merg prin semănături şi-i fac o cunună împletită din spice, i-o pun pe cap, o înfrumuseţează… Acestea, urmându-o în cântece destul de frumoase, o numesc sora şi superioara lor[3]. Tinerele o conduc în mijlocul holdelor pârguite, împletesc coroniţe din flori, şi la întoarcere în sat le aruncă peste casă. Dacă o coroană rămîne agăţată de horn e semn că fata aceea care a aruncat-o se va mărita în acel an[4].

Sărbătoarea este o una a rodniciei şi a vieţii. Sărbătoarea aceasta ne aduce aminte de faptul că Sfântul Ioan a fost mult dorit şi aşteptat, că el a fost rodul rugăciunilor bătrînului preot Zaharia şi ale soţiei sale Elisabeta. Ei îşi pierduseră nădejdea că vor mai avea copii. Când Zaharia a tămâiat în templu, şi arhanghelul Gavriil i-a adus vestea, fiind neîncrezător, Dumnezeu i-a luat graiul până ce s-a născut pruncul.

După ce s-a născut, bucuria lui a fost mare şi, plin fiind de Duh Sfânt, a exclamat: Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat şi a făcut răscumpărare poporului Său;… Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui (Luca 1, 68 şi 76). Ştim ce misiune importantă a avut Sfântul Ioan Înaintemergătorul.

Într-o lume în care nu întotdeauna sunt doriţi copiii, noi milităm pentru naşterea de prunci, pentru că niciodată nu ştim ce rosturi deosebite pot avea aceşti copii ce se nasc. Milităm şi pentru a fi ajutaţi părinţii să-i poată creşte şi educa.

Repetăm mereu acest îndem: tinerii noştri creştini să aibă măcar trei copii. Un copil pentru tata, un copil pentru mama, şi unul pentru Biserică şi Ţară. Atunci prognoza sumbră cu îmbătrînirea României şi a întregii Europe creştine n-ar mai fi valabil.

E bine să se nască mai mulţi copii, dar nu-i suficient. Ei trebuiesc şi educaţi. Trebuiesc crescuţi frumos, sănătoşi şi manieraţi. Într-o lume a exceselor, trebuie să le insuflăm echilibrul. Sfântul Maxim Mărturisitorul ne învaţă că: Nu băutura este rea, ci beţia; nici mâncarea, ci îmbuibarea stomacului; nici facerea de prunci, ci curvia; nici banii, ci iubirea de bani; nici slava, ci slava deşartă. Iar dacă e aşa, nimic nu e rău din cele ce sunt, decât reaua întrebuinţare, care vine din negrija minţii de a cultiva cele fireşti[5].

Sfântul Apostol Pavel ne spune că începutul luptei cu răul îl fac părinţii, şi apoi lupta cu răul o continuă Biserica şi şcoala. El este categoric: Voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i întru învăţătura şi cercetarea Domnului (Efeseni 6, 4). Iar în Epitola către Timotei, zice aşa: Dacă cineva nu poartă grijă de ai săi şi mai ales de casnicii săi, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios (1 Timotei 5, 8).

Sfântul Ioan, a cărui naştere o serbăm, s-a format în frică de Dumnezeu, şi, când a venit vremea, a putut spune cu glas de tunet: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui (Luca 3, 4).

[1] Preot Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica Generală, EIBMBOR, Bucureşti, 1993, p.224

[2] Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, Editura Saeculum, Bucureşti, 1997, p. 67.

[3] Ibidem, p. 66.

[4] Preot Prof. Dr. Ene Branişte, Dicţionar Enciclopedic de ştiinţe religioase, Diecezana Caransebeş, 2001, p. 142.

[5] Capete despre dragoste III, 4; Filocalia 2, Sibiu 1947, p. 77.