Săptămâna Copilăriei, la Biblioteca Județeană „Octavian Goga”

de | mai 30, 2020

Ziua de 1 Iunie va fi sărbătorită pe tot parcursul săptămânii  viitoare, la Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” din Cluj-Napoca. Copiii de toate vârstele sunt invitați la activitățile din mediul on-line, organizate de secțiile și filialele bibliotecii: lecturi de povești în limbile română, maghiară și engleză, concursuri, recomandări de lectură, jocuri.

Începând din anul 1972, acestei zile îi este dedicat Concursul de desene „Eroii Cărților Citite”. Competiția se bucură de participarea copiilor de la vârsta preşcolară până la clasa a VIII-a, din întreg judeţul Cluj. 80 de premii sunt acordate an de an cu ajutorul juriului format din cadre didactice de la Universitatea de Artă şi Design și de la Liceul de Arte Vizuale „Romulus Ladea” Cluj-Napoca.

Chiar dacă situația epidemiologică din acest an nu a permis desfășurarea lui la fel ca până acum, concursul și-a căutat participanți în mediul on-line, iar de Ziua Copilului își anunță câștigătorii pe pagina web a bibliotecii.

Potrivit reprezentanților instituției, copiii au trimis aproape 800 de desene, chiar și în noile condiții de desfășurare. Expoziţia cu lucrările câștigătoare se va organiza exclusiv on-line și va putea fi vizualizată începând cu data de 2 iunie.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Ziua culturii naționale la Muzeul Mitropoliei Clujului

Ziua culturii naționale la Muzeul Mitropoliei Clujului

Pentru al 14-lea an consecutiv, ziua de 15 ianuarie, zi în care o întreagă națiune cinstește memoria și opera poetului național Mihai Eminescu, este declarată „Ziua Culturii Naționale”, o zi care celebrează creația culturală manifestată sub toate formele ei de...

„Hänsel și Gretel” și „Teatrul umbrelor”, la Teatrul „Puck”

„Hänsel și Gretel” și „Teatrul umbrelor”, la Teatrul „Puck”

Micii spectatori clujeni sunt așteptați, la finalul acestei săptămâni, la Teatrul de Păpuși „Puck”, cu două spectacole: „Teatrul Umbrelor”/„Árnyak színháza” și „Hänsel și Gretel”, după Frații Grimm. Povestea redată în spectacolul „Teatrul Umbrelor”/„Árnyak színháza”...