Săptămâna Copilăriei, la Biblioteca Județeană „Octavian Goga”

de | mai 30, 2020

Ziua de 1 Iunie va fi sărbătorită pe tot parcursul săptămânii  viitoare, la Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” din Cluj-Napoca. Copiii de toate vârstele sunt invitați la activitățile din mediul on-line, organizate de secțiile și filialele bibliotecii: lecturi de povești în limbile română, maghiară și engleză, concursuri, recomandări de lectură, jocuri.

Începând din anul 1972, acestei zile îi este dedicat Concursul de desene „Eroii Cărților Citite”. Competiția se bucură de participarea copiilor de la vârsta preşcolară până la clasa a VIII-a, din întreg judeţul Cluj. 80 de premii sunt acordate an de an cu ajutorul juriului format din cadre didactice de la Universitatea de Artă şi Design și de la Liceul de Arte Vizuale „Romulus Ladea” Cluj-Napoca.

Chiar dacă situația epidemiologică din acest an nu a permis desfășurarea lui la fel ca până acum, concursul și-a căutat participanți în mediul on-line, iar de Ziua Copilului își anunță câștigătorii pe pagina web a bibliotecii.

Potrivit reprezentanților instituției, copiii au trimis aproape 800 de desene, chiar și în noile condiții de desfășurare. Expoziţia cu lucrările câștigătoare se va organiza exclusiv on-line și va putea fi vizualizată începând cu data de 2 iunie.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Noaptea Europeană a muzeelor la Muzeul Mitropoliei Clujului

Noaptea Europeană a muzeelor la Muzeul Mitropoliei Clujului

Anul acesta, în 2023, Noaptea Muzeelor va fi organizată SÂMBĂTĂ, 13 MAI iar Muzeul Mitropoliei Clujului vă așteaptă cu numeroase surprize și un adevărat regal cultural-artistic. Astfel, programul de funcționare a Muzeului va fi unul special, vizitarea putându-se face...

Classic Unlimited lansează Classic for Kids

Classic Unlimited lansează Classic for Kids

Turneul Classic Unlimited își depășește încă o dată limitele și lansează Classic for Kids, un proiect de educație muzicală pentru copii și părinți care își propune să faciliteze interacțiunea cu muzica clasică și cu muzica în general, ca o sursă de creativitate,...

Lansare de carte la Memorialul Gherla

Lansare de carte la Memorialul Gherla

„E timpul să vorbești răspicat despre Hristos” își spune și pentru noi Moni Stănilă, pe care o primim cu drag la Memorialul Gherla în această sâmbătă, de la ora 18:00, pentru lansarea cărții ei de poezie, „Ale noastre dintru ale noastre”. Și vă chemăm să o binevenim...