În Postul Nașterii Domnului de anul acesta, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, Colegiul Ortodox „Mitropolit Nicolae Colan” și ASCOR Cluj-Napoca propun tinerilor și credincioșilor o serie de întâlniri și slujbe menite să susțină pregătirea duhovnicească pentru marele praznic al Nașterii Domnului.
Programul primei săptămâni duhovnicești debutează luni, 17 noiembrie 2025, la Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca. De la ora 18:00, va fi oficiată Vecernia, iar invitatul serii va fi Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Marți, 18 noiembrie, de la ora 18:00, la Catedrala Mitropolitană, se va oficia Vecernia, avându-l ca invitat pe Protos. Cleopa Dobocan, starețul Mănăstirii „Sfântul Pantelimon” din Dâncu, județul Cluj.
Miercuri, 19 noiembrie, tot la Catedrala Mitropolitană, după Vecernia Mare cu Litie (ora 18:00), Pr. Vlad Todoran, paroh al Bisericii „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din Sălișca – Protopopiatul Dej, va susține o meditație dedicată perioadei liturgice în care se află Biserica.
Joi, 20 noiembrie, ASCOR Cluj reia tradiția serilor duhovnicești de joi, organizate în cele două mari posturi ale anului. Întâlnirea de la Catedrala Mitropolitană, începând cu ora 18:00, îl are ca prim invitat pe Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Ierarhul va oficia Vecernia și va rosti un cuvânt de învățătură, iar de la ora 20:00, în Aula Magna a Facultății de Teologie Ortodoxă, va susține conferința cu tema „Cuvânt către tineri”, urmată de dialog.
Vineri, 21 noiembrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. La ora 10:00, în Capela Facultății de Teologie Ortodoxă, va fi oficiată Sfânta Liturghie de un sobor de preoți profesori.
Duminică, 23 noiembrie, de la ora 10:00, în Capela Facultății va fi săvârșită Sfânta Liturghie, iar cuvântul de învățătură va fi rostit de Pr. Lect. Univ. Dr. Paul Siladi.
ASCOR Cluj va continua întâlnirile duhovnicești de joi cu alți invitați de seamă:
-
27 noiembrie – Pr. Lect. Univ. Dr. Paul Siladi;
-
4 decembrie – Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului;
-
11 decembrie – Preasfințitul Părinte Macarie Drăgoi, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord.






