Elevii de la școala gimnazială din Mociu, care aparțin de parohia ortodoxă Mociu I, au participat în această perioadă a postului Mare, în fiecare miercuri și vineri seara, în biserica parohială la ore de cateheză. În această săptămână copiii, ce au fost însoțiți de profesoara de religie Mihaela Greble, s-au mărturisit și s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos, după ce înainte li s-a vorbit despre importanța Sfintei Taine a Spovedaniei și Împărtășaniei. Au fost împărtășiți și copiii de la grădinița din Mociu, ce au fost aduși la biserica de educatoarele lor. Tot în aceste zile au fost mărturisite și împărtășite persoanele vârstnice de la Centrul de Îngrijire și Asistență „Sf. Nicolae”. De asemenea, corul de copii al parohiei ortodoxe Mociu I, conduși de profesorul îndrumător Lucia Foldvari va participa pe 21 aprilie la festivalul-concurs, „Sfânta Sărbătoare a Paștelui, Tradiție și Contemporaneitate”, organizat de școala Mociu. Ei vor participa la secțiunea a II-a a concursului, cea de pricesne. La acest Festival vor participa elevi de la opt școli din jurul localității Mociu.
Tabără gratuită pentru copii, organizată la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca
Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca, în colaborare cu Asociația de Tineri Govora, organizează, în perioada 10–15 august 2026, o tabără de vară destinată copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 13 ani. Activitățile se vor desfășura în curtea...













