Unul din mottoul tuturor timpurilor, nu doar a vremurilor în care trăim, este strâns legat de verbul ”a avea”. Om bogat și om sărac, au trăit și-au murit de-a lungul istoriei, fiecare sperând poate că belșugul materialul sau, din contră, lipsa lui, va avea însemnătate. Din această cauză, chiar merită să ne întrebăm cât ne ajută sărăcia în mântuire sau altfel spus ”care bogat se va mântui”?
În acest context, dialogul Mântuitorului cu tânărul bogat este exemplar și de regulă interpretat anapoda, întrucât acolo nu era discutabilă averea, ci raportarea la aceasta a celui care căuta, cum citim, mântuirea, dar nu vedea în milostenie o cale spre aceasta. De unde și îndemnul brutal al lui Hristos: împarte totul săracilor și urmează Mie! Șoc maxim. Terapeutic.
Mântuirea nu e legată nici de sărăcie și cu atât mai puțin de bogăție, ci de modul în care știm să fim milostivi cu folos cu cei care au nevoie reală de sprijinul nostru.
