Sărbătoare aleasă în parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj

de | aug. 16, 2015

Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean Mănăștur și-a sărbătorit pe 15 august, hramul. Cei aproape 600 de credincioși prezenți sâmbătă la biserica de pe strada Govora au avut parte de momente de bucurie și de înaltă trăire duhovnicească.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de arhimandritul Samuel Cristea, duhovnicul Seminarului Teologic Ortodox din municipiu și de un sobor de preoți, iar răspunsurile la strană au fost date de credincioși, împreună cu membrii corului. Părintele Samuel Cristea a rostit un cuvânt de învățătură, punându-le celor prezenți la suflet, câteva gânduri despre persoana și Adormirea Preasfintei Fecioare Maria.

Atmosfera de sărbătoare a fost întregită de numeroasele flori care au împodobit biserica, dar și de credincioșii, care de la mic la mare, au venit îmbrăcați în straie populare, ne-a transmis Stela Florea, responsabil pe probleme de comunicare.

La final părintele paroh Dan Hognogi a adus mulțumiri preacuviosului părinte Samuel Cristea pentru slujire și cuvintele alese pe care le-a pus la inima credincioșilor. Ca semn de recunoștință, enoriașii și oaspeții prezenți au primit din partea parohiei câte un mic dar.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ca în fiecare an, Ziua Armatei Române a fost marcată și în Comuna Jucu, printr-un eveniment organizat de Unitatea Militară, în colaborare cu administrația locală, Școala „Gheorghe Barițiu” și Biserica Ortodoxă.