Sărbătoare aleasă la final de August, în comuna clujeană Moldovenești

de | aug. 28, 2016

Sătenii din Moldovenești au avut parte în ultima sâmbătă a lunii August, de cele mai frumoase zile ale comunei. Manifestările au debutat de dimineașă, când localnicii, îmbrăcați în costume populare, alături de oaspeții veniți din țară și din străinătate, l-au primit în fața bisericii pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, așa cum este tradiția la sat, cu pâine și sare.

Înaltpreasfinția Sa, înconjurat de un  numeros sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte și părintele protopop de Turda, Daniel Crișan, a resfințit biserica ocrotită de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, care a fost renovată complet în ultimii ani, atât în interior, cât și în exterior. În continuare, soborul de preoți, alărturi de Mitropolitul Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, pe un podium amenajat special în apropierea bisericii. Răspunsurile la slujbă au fost date de corala Theofilos din Turda, coordonată de părintele Sebastian Zăhan. Au luat parte la acest frumos eveniment pe lângă mulțimea de credincioși ortodocși ai acestei localități și credincioșii de etnie maghiară și pastorii reformați din zonă, precum și oficialități locale și județene, a declarat pentru radio Renașterea părintele Dorin Sas, din parohia Valdemoro din Spania, un fiu ale acestor meleaguri.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Andrei a acordat diplome de aleasă cinstire tuturor celor care s-au implicat în lucrările de renovare ale bisericii, iar părintele paroh Liviu Bodea a fost distins cu titlul de iconom stavrofor.  A urmat o scurtă slujbă de sfeștanie la casa parohială, ridicată din temelie în ultimii ani.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii Cristorel, în Sâmbăta lui Lazăr

Hramul Mănăstirii Cristorel, în Sâmbăta lui Lazăr

În sâmbăta dinaintea Săptămânii Patimilor a Postului Mare, creștinii ortodocși l-au cinstit pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. Tot această zi este numită Sâmbăta lui Lazăr, deoarece amintește de ziua în care acesta a înviat din morți. Amintirea...

Hram la Schitul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Turț Băi

Hram la Schitul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Turț Băi

Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a săvârşit sâmbătă, 23 aprilie 2016, Sfânta Liturghie de sărbătoarea hramului, la Schitul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, din Turţ Băi, Protopopiatul Oaş. Peste 2.000 de credincioşi au venit în întâmpinarea Arhiereului, care a...

Episcopia Maramureşului, alături de cei nevoiaşi

Episcopia Maramureşului, alături de cei nevoiaşi

Biserica Ortodoxă Română, prin preoţii săi din parohii, nu este nepăsătoare faţă de cei aflaţi în mari nevoi materiale. O insulă de sărăcie se află şi în Baia Mare, în zona Pirită, locuită de familiile cele mai sărace de romi din municipiu. Aici, în cadrul proiectului...