Sărbătoare aleasă pentru credincioșii parohiei năsăudene Ilva Mare II

de | mai 22, 2016

Credincioșii parohiei năsăudene Ilva Mare II au trăit în Duminica a 4-a după Paști, momente deosebite. Biserica ocrotită de Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir a fost resfințită de Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.

Enoriașii dar și credinciosi din localitățile învecinate au venit în număr mare pentru a participa la slujba de resfințire şi la Sfânta Liturghie,  săvârşite de Înalt Preasfinţitul Părinte Andrei, împreună cu un sobor de peste 20 de preoţi şi diaconi.  Din sobor au făcut parte Preacuviosul Părinte Protosinghel Benedict Vesa, secretarul eparhial, Arhid. Claudiu Grama, Consilierul pe probleme de misiune şi protocol,  Pr. Ioan Dâmbu, protopopul de Năsăud şi alţi preoți de la bisericile din zonă.

Sfânta Liturghie a fost oficiată pe o scenă special amenajată în curtea bisericii, iar în cuvântul de învățătură, ierarhul, pornind de la pericopa evanghelică de astăzi, a arătat că scăldătoarea Vitezda este  prefigurarea Bisericii în care omul primeşte vindecare de boala sufletească și trupească:

 

La finalul slujbei, pentru contribuţia adusă la reabilitarea locașului de cult,  IPS Andrei i-a conferit părintelui paroh Cristian Lupșan distincția Crucea Transilvană, iar părintelui slujitor Solovăstru Dănilă, Ordinul Sfântul Pahomie de la Gledin. De asemenea, Ordinul Sfinții Martiri Năsăudeni a fost oferit primarului din Ilva Mare, inginerilor și pictorilor locașului de cult, iar diplome de aleasă cinstire au primit toți cei implicați în restaurarea bisericii.

Locașul de cult din Ilva Mare, cu hramul Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de mir a fost ridicat acum mai bine de 130 de ani. În ultima perioadă, biserica a fost restaurată și pictată.

Tot astăzi, după Sfânta Liturghie, în fața bisericii din Ilva Mare, la Mormântul Eroului Necunoscut, s-a desfășurat un ceremonial militar și religios. După  slujba de Parastas oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, militari ai Brigăzii 81 Mecanizată “General GRIGORE BĂLAN” a garnizoanei Bistriţa, au defilat în ritmurile muzicii militare.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Avocatul Pavel Abraham a conferențiat la Zalău

Avocatul Pavel Abraham a conferențiat la Zalău

În seara zilei de joi, 25 mai 2017, la Zalău a avut loc o nouă întâlnire în cadrul seriei de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”. Astfel, în sala Dialoguri Europene a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Avocatul și Generalul Pavel Abraham a susținut...

Sfânta Liturghie și Pomenirea Eroilor la Mănăstirea Muntele Rece

Sfânta Liturghie și Pomenirea Eroilor la Mănăstirea Muntele Rece

Mănăstirea „Înălțarea Domnului” de la Muntele Rece a fost astăzi în sărbătoare. Hramul așezământului monahal a reunit mulțime de credincioși care au venit să petreacă marea sărbătoare în rugăciune alături de Mitropolitul Andrei al Clujului și obștea mănăstirii. Sfânta...

Ziua Eroilor, marcată la Dej

Ziua Eroilor, marcată la Dej

În toate bisericile s-au oficiat slujbe de pomenire a eroilor, aşa cum se întâmplă de 96 de ani, de când la Înălţarea Domnului se sărbătoreşte şi Ziua Eroilor, a transmis pentru radio Renașterea Costinel Șoată de la protopopiatul Dej. Ziua Eroilor a fost marcată joi,...

Hramul Catedralei Episcopale din Zalău

Hramul Catedralei Episcopale din Zalău

În joia în care întreaga ortodoxie prăznuiește Înălțarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, cu prilejul hramului acestui locaș de rugăciune. Alături...

Conferința preoțească de primăvară în Episcopia Sălajului

Conferința preoțească de primăvară în Episcopia Sălajului

Marți, 23 mai 2017, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de primăvară, a preoților din Episcopia Sălajului. Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii...

Concurs de muzică bizantină la Baia Mare

Concurs de muzică bizantină la Baia Mare

În Sala „Sfântul Iosif Mărturisitorul” a Catedralei episcopale din Baia Mare, a avut loc a II-a ediție a Concursului de muzică bizantină „Ziua Învierii”. S-au înscris 12 concurenți din cadrul Eparhiei, iar juriul a fost alcătuit din: asist. univ. dr. protopsalt Victor...