Sărbătoare de hram la Băița, cu participarea ÎPS Andrei

de | nov. 4, 2015

La sfârșitul săptămânii, în data de 8 noiembrie 2015, Parohia Ortodoxă Băița își serbează ocrotitorii, pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de preoți și diaconi, avându-l în frunte pe Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, a transmis părintele paroh Paul Isip, care este și protopopul de Gherla.

Comunitatea ortodoxă de la Băița se află sub ocrotirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, încă de pe la sfârșitul sec. al XVI – lea și începutul sec. al XVII -lea, când domnitorii moldoveni au ridicat, pe lângă biserica de la Vad și pe cea de piatră de la Băița. Din păcate din Biserica monument istoric au mai rămas doar ruine, iar ocrotitorii au fost adoptați de noua Biserică, ridicată de creștinii din Băița între anii 1983-1992. În ultimul deceniu, Biserica a fost renovată iar ca unitatea să fie una deplină s-a construit o nouă casă parohială. În acest context, duminică după Sfânta Liturghie se va sfinți și parterul noii case parohiale.

Preotul paroh și membrii Consiliului Parohial adresează o caldă invitație tuturor creștinilor din Gherla și împrejurimi să participe la această manifestare de suflet.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Preot nou pentru Parohia Călățele din Protopopiatul Huedin

Preot nou pentru Parohia Călățele din Protopopiatul Huedin

Duminică, 3 noiembrie 2019, credincioșii din Parohia Călățele și Filia Călățele Pădure, Protopopiatul Huedin, și-au întâmpinat noul paroh, pe părintele Marcu Sorin-Iovian. Evenimentul a fost precedat de slujba Sfintei Liturghii, săvârșită în sobor de preoți în frunte...

„Joc de Lăsata Secului”, în Someșul Cald

„Joc de Lăsata Secului”, în Someșul Cald

Anul omagial al satului românesc a fost marcat în Parohia Someșul Cald, din Protopopiatul Huedin, de un festival, aflat la a doua ediție, intitulat „Joc de Lăsata Secului”, coordonat de Rozalia Semerean. Acest eveniment s-a desfășurat în parteneriat cu Consiliul...

Instalarea noului preot în Parohia Mica din Protopopiatul Dej

Instalarea noului preot în Parohia Mica din Protopopiatul Dej

În ziua de 27 octombrie 2019, de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, credincioşii din  Parohia Mica şi-au primit noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Raul Glodean. De la ora 10 a fost săvârşită Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de către părintele protopop...

Arhid. Sorin Mihalache a conferențiat în Parohia Baciu II

Arhid. Sorin Mihalache a conferențiat în Parohia Baciu II

În contextul sărbătoririi hramului, Parohia „Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Baciu a organizat, duminică, 20 octombrie 2019, o conferință pe tema dialogului dintre spiritualitate, știință și provocările lumii actuale. Invitat a fost părintele arhidiacon Lect. Dr....