Sărbătoare de hram la Mănăstirea „Sfânta Cuvioasă Elisabeta” din Cluj-Napoca

de | apr. 23, 2025

Joi, 24 aprilie 2025, în ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Elisabeta, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va participa la slujba hramului Mănăstirii „Sfânta Cuvioasă Elisabeta”, din cartierul Bună Ziua al municipiului Cluj-Napoca.

Sărbătoarea începe din ajun, miercuri seara, 23 aprilie, cu slujba Privegherii, care va cuprinde Vecernia cu Litie și Utrenia. Joi dimineață, 24 aprilie, de la ora 9:00, se va săvârși Acatistul Sfintei, iar de la ora 10:00 va fi oficiată Sfânta Liturghie arhierească, în prezența credincioșilor și a obștii monahale.

Situată pe strada Arţarului, în cartierul Bună Ziua, Mănăstirea „Sfânta Cuvioasă Elisabeta” din Cluj-Napoca a fost înființată în anul 1934 de vrednicul de pomenire Episcop Nicolae Ivan, la propunerea Societății Ortodoxe a Femeilor Române. A funcționat inițial în clădirea „vechii teologii” de pe strada Avram Iancu, nr. 6, punându-se astfel bazele unui Institut al surorilor de caritate, menit să formeze personal pentru așezămintele filantropice ale Bisericii și ale Statului.

În timpul regimului comunist, așezământul a fost desființat, dar a fost reînființat în anul 2011, la inițiativa Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Noua obște monahală a fost așezată la data de 24 aprilie 2012, când s-a sărbătorit primul hram al mănăstirii, fiind instalată ca stareță stavrofora Maria Asaftei, iar ca duhovnic, arhimandritul Samuel Cristea.

Mănăstirea se află în prezent în proces de rectitorire, lucrându-se la edificarea ansamblului monahal. Până la finalizarea bisericii de zid, slujbele sunt oficiate într-un paraclis. În ziua de 24 aprilie 2023, cu prilejul hramului, Mitropolitul Andrei a binecuvântat noua casă monahală, care cuprinde stăreția, trapeza, chiliile și alte încăperi administrative.

Un moment deosebit a avut loc în 24 aprilie 2024, când Înaltpreasfințitul Andrei a oficiat slujba punerii pietrei de temelie pentru noua biserică a așezământului monahal și a sfințit locul unde va fi zidit viitorul lăcaș de cult. Noua biserică va fi construită în stil bizantin, în formă de cruce greacă înscrisă, având dimensiuni medii, cu o amprentă la sol de 22 de metri lungime și 13 metri lățime.

Ca odor de mare preț, mănăstirea adăpostește o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Prodromița”, icoană „nefăcută de mână omenească”, adusă în anul 2015 de la Schitul românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos.

Obștea mănăstirii este formată din opt maici, care, pe lângă programul liturgic și duhovnicesc, desfășoară activități administrative, confecționează veșminte preoțești și pictează icoane. Stareța așezământului este stavrofora Maria Asaftei, iar părintele duhovnic este ieromonahul Paisie Borza.

Ocrotitoarea mănăstirii, Sfânta Cuvioasă Elisabeta, este o sfântă a veacului al VI-lea, cunoscută pentru viața sa de asceză, milostenie și neîncetată rugăciune. Aleasă încă din pântecele maicii sale, a fost dăruită cu harul tămăduirii și a fost făcătoare de minuni, atât în viață, cât și după moarte. Sfânta este cinstită în fiecare an pe 24 aprilie, fiind un chip luminos de sfințenie și jertfelnicie.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Crosul Inimilor Mari – Aleargă și tu pentru cei care nu mai pot

Crosul Inimilor Mari – Aleargă și tu pentru cei care nu mai pot

Un pas pentru viață. O alergare pentru demnitatea copiilor care suferă. Un centru care aduce lumină acolo unde boala pare să fi închis toate ferestrele speranței. În inima Ardealului se naște o mângâiere. Se clădește, cu trudă și iubire, „Sfântul Hristofor” – singurul...