Sărbătoare în vechea biserică a Mănășturului

de | aug. 16, 2016 | Actualitatea religioasă

Cea mai vechea Biserică Ortodoxă din cartierul clujean Mănăștur a  fostîmbrăcată pe 15 august în straie de sărbătoare. Parohia de pe strada Govora, păstorită de părintele protopop Dan Hognogi și-a serbat de marele Praznic al Adormirii Maicii Domnului, hramul.
Sărbătoarea a început încă din ajun, când zeci de credincioși au participat în cântări și rugăciune la slujbele speciale închinate Maicii Domnului, care au culminat cu procesiunea în jurul bisericii cu Icoana Maicii Domnului.
În ziua praznicului, pe 15 august, peste 800 de credincioși au venit la biserică pentru a o cinsti pe Maica Domnului. Atmosfera de sărbătoare și de bucurie a fost întregită de mulți copii, tineri și bătrâni deopotrivă, care au venit îmbrăcați în haine populare. Sfânta Liturghie a fost oficiată de pr. prof. Marian Sidon, inspectorul de religie al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, alături de un sobor de 6 preoți. În cuvântul său de învățătură pr. Marian Sidon a vorbit despre semnificația Praznicului Adormirii Maicii Domnului, ca motiv de mare bucurie:
„Potrivit Sfintei Tradiții, care este al doilea izvor de transmitere al Revelației Dumnezeiești, Maica Domnului i-a îndemnat pe cei apropiați, zicându-le: nu faceți din mutarea mea pricină de doliu, ci umpleți-o de bucurie mare, pentru că nu voi înceta să mă rog și să mijlocesc pentru voi”, a spus pr. Marian Sidon.
După Sfânta Liturghie credincioșii s-au închinat la Icoana Maicii Domnului, copie după icoana făcătoare de minuni de la mănăstirea Nicula, au fost unși cu mir și s-au bucurat în curtea bisericii de o agapă frățească.

Ultimele articole

Clujul, în lumina stelei multiculturale

Clujul, în lumina stelei multiculturale

Multiculturalismul rămâne una din nuanțele aparte ale orașului Cluj-Napoca, devenind în timp o stare de normalitate, tocmai de aceea o consemnăm a fi și o stea de referință a urbei. Cu rădăcini adânc înfipte în istorie, acest creuzet de la poalele Feleacului, continuă...

Ziua Internațională a Muzeelor

Ziua Internațională a Muzeelor

Ziua internaţională a muzeelor este celebrată la data de 18 mai, în fiecare an. Peste 270 de muzee şi colecţii muzeale funcționează în cadrul Patriarhiei Române. Ziua Internațională a Muzeelor a fost stabilită de către Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM),...

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Bistrița

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Bistrița

Clericii din Protopopiatul Ortodox Bistrița s-au reunit luni, 15 mai 2023, în cadrul conferinței preoțești semestriale de primăvară. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, fiind săvârşit în Biserica de la Coroana, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei,...