Sărbătoare la Spermezeu, în prezența PS Gurie și a PS Macarie

de | aug. 31, 2015 | Actualitatea religioasă

În duminica a 13-a după Rusalii, credincioșii parohiei Spermezeu au avut parte de o sărbătoare aleasă prin prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei și a Preasfințitului Macarie, Episcopul Europei de Nord. Vizita ierarhilor a mobilizat întreaga comunitate, care i-a întâmpinat cu multă bucurie, după tradiția locului.

Arhiereii au fost primiți la intrarea în sat , de călăreţi îmbrăcați în straie năsăudene. Ierarhii au fost conduşi la casa părintească a Preasfințitului Macarie, unde au fost aşteptaţi de preoţii slujitori şi mulţime de credincioşi. Aici, arhiereii au sfinţit o icoană a Maicii Domnului, numită „Alăptătoarea”, icoană care va rămâne în casa –muzeu a Preasfințitului Macarie. Alaiul s-a îndreptat apoi, în cântări în cinstea Maicii Domnului, spre Biserica parohială, unde, pe Altarul de vară, a fost săvârşită Sfânta Liturghie, de către un sobor de 25 preoţi, din care a făcut parte și părintele protopop Doru Zinveliu.

Cuvântul de învăţătură, susţinut de Preasfințitul Gurie al Devei şi Hunedoarei, s-a axat pe iubire și s-a bazat pe învățăturile extrase din Evanghelia zilei despre lucrătorii cei răi. Preasfințitul Părinte Macarie şi-a exprimat bucuria reîntâlnirii cu toţi cei dragi din Spermezeu, iar la final, părintele paroh Simion Buta a mulţumit credincioşilor prezenţi în număr atât de mare la eveniment, şi în mod special celor doi episcopi, care au binecuvântat Valea Ţibleşului.

 

Ultimele articole

Ședința preoților din Protopopiatul Beclean

Ședința preoților din Protopopiatul Beclean

Joi, 11 iunie 2015, la sediul Protopopiatului Ortodox din orașul Beclean a avut loc ședința lunară a preoților. La aceasta a luat parte Florin Dobocan, revizor contabil al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care le-a transmis preoților câteva aspecte...

Sfântul Apostol Bartolomeu, cinstit în mod deosebit de clujeni

Sfântul Apostol Bartolomeu, cinstit în mod deosebit de clujeni

Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Cluj-Napoca și-a serbat joi, 11 iunie 2015, cel de-al doilea hram, „Sfântul Apostol Bartolomeu”. Hramul a fost instituit anul trecut, o dată cu binecuvântarea lucrărilor de reabilitare a bisericii.   În cinstea ocrotitorului...

Preoții din protopopiatul Gherla, reuniți în ședință

Preoții din protopopiatul Gherla, reuniți în ședință

Luni 8 iunie 2015, în Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din municipiul Gherla, a avut loc şedinţa lunară a preoţilor din Protopopiatul Ortodox Gherla. Invitaţii evenimentului au fost părintele Dorel Gălan, consilierul Liciniu Câmpean şi doamna Adela...

Ședință lunară în protopopiatul Cluj II

Ședință lunară în protopopiatul Cluj II

Preoții din municipiul Cluj-Napoca au fost informați asupra pericolelor care stau la baza internetului și a rețelelor de socializare. Ei au asistat marți, 9 iunie 2015, în cadrul ședinței lunare, la o prelegere susținută de scriitorul Cornel Udrea pe tema singurătății...

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Resfințirea bisericii din Parohia Sălăjeni

Duminică, 7 iunie 2015, credincioșii parohiei Sălăjeni, din Episcopia Sălajului, au îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi, biserica cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil a fost resfințită de către Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. În...