Sărbătoarea așezământului monahal de la Florești

de | nov. 21, 2016 | Actualitatea religioasă

Mănăstirea Florești din județul Cluj a marcat duminică, 20 noiembrie 2016, sărbătoarea întemeierii așezământului monahal. S-au împlinit în  această zi 22 de ani de la punerea și sfințirea pietrei de temelie a bisericii ocrotite de „Acoperământul Maicii Domnului”. Tot duminică a fost sărbătorită de obștea mănăstirii, alături de apropiații acestui sfânt locaș, și aniversarea a 20 de ani de stăreție a Stavroforei Teodora și 15 ani de la numirea ca duhovnic a protos. Visarion Pașca.

Tripla sărbătoare a fost încununată de Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoți și monahi, condus de arhim. Dumitru Cobzaru, Exarhul Mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Clujului. Răspunsurile la strană au fost date de corul Sfântul Neofit Zăvorâtul, format dintr-un grup de teologi masteranzi de la Facultatea de Teologie din Iași, însoțiți de Pr. inspector Sebastian Teacu din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și Pr. lect. Paul Cezar Hârlăoanu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași.

Părintele exarh a prezentat în debutul cuvântului său mesajul adresat de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, la acest moment aniversar. Cea mai mare realizare a obștii monahale de la Florești este mulțimea de credincioși, care participă duminică de duminică la Sfânta Liturghie. „Dacă mănăstirea Florești, care înflorește pe zi ce trece, nu ar avea parte de cei care o cercetează, ar fi o mănăstire foarte săracă din toate punctele de vedere, pentru că zidurile goale nu-și găsesc rostul și menirea. Sfinții pictați pe pereții bisericii mănăstirii au corespondent în creștinii care vin aici și care încearcă să le imite viața”, a spus arhim. Dumitru Cobzaru.

După Sfânta Liturghie, oficiată pe altarul de vară din curtea mănăstirii, au fost lansate două volume care amintesc de istoria acestui sfânt locaș, ambele apărute la Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Clujului. Este vorba despre un album monografic, ce cuprinde imagini de la începuturile mănăstirii și până în prezent, plus activitatea misionară desfășurată de obștea mănăstirii, avându-i ca autori pe stavrofora Teodora Cîmpan, stareța mănăstirii, protos. Visarion Pașca și protos. dr. Anastasie Berbecel, duhovnicii așezământului monahal și o monografie a mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului”, ediție nouă, alcătuită de protos. dr. Anastasie Berbecel. La eveniment a participat și prof. Aurel Sasu, cel care a scris prefața albumului monografic, și care a vorbit în cadrul lansării despre importanța acestor volume pentru viața bisericească și pentru zona Clujului, precum și despre rolul și rostul Mănăstirii Florești în contextul societății actuale.

Ultimele articole

Veghe epifanică

Veghe epifanică

Luna ianuarie adună sub cupola pomenirilor cu slove sfinte figuri îngerești de părinţi aflaţi în proximitatea străvezimii dumnezeiești într-o măsură care cere și din partea ochilor noștri aripi de lumina. De veghe gerarului și înainte-mergător Înainte-Mergătorului,...

Agenda ierarhilor în Duminica după Botezul Domnului

Agenda ierarhilor în Duminica după Botezul Domnului

În Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului), 9 ianuarie 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și...

Proorocul Moise, „văzătorul de Dumnezeu”

Proorocul Moise, „văzătorul de Dumnezeu”

Înfricoșător lucru este să stai în preajma lui Dumnezeu. Așa ne spune Sfântul Apostol Pavel (Evrei 10, 31). Iar biografia Proorocului Moise ne-o dovedește cu prisosință. Schimbările în viața sa sunt atât de evidente și atât de radicale încât îi oferă personalității...

Vizită frățească în Finlanda a Preasfințitului Părinte Petroniu

Vizită frățească în Finlanda a Preasfințitului Părinte Petroniu

În perioada 7-12 august, Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului se află într-o vizită frățească în Finlanda. Ierarhul este însoțit de părintele Ionuț Pop, vicarul eparhial și de părintele Ion Ardelean, consilierul administrativ-bisericesc al Episcopiei. Astăzi,...

Praznicul Schimbării la Față, la Mănăstirea Ilva Mare

Praznicul Schimbării la Față, la Mănăstirea Ilva Mare

Praznicul împărătesc al Schimbării la Față, închinat Mântuitorului Iisus Hristos a fost serbat de Biserica Ortodoxă joi, 6 august 2015. În această zi, numeroși credincioși de pe Valea Ilvei au ales să se roage la Mănăstirea „Schimbarea la Față” de la Ilva Mare, unde...

Hramul Mănăstirii Voivodeni din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Voivodeni din Episcopia Sălajului

Joi, 6 august 2015, la praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preasfinţitul Părinte Petroniu, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Voivodeni, cu prilejul hramului acestui aşezământ monahal. La Sfânta Liturghie, săvârșită în altarul de...