Sărbătoarea Crăciunului în Parohia „Sf. Ap. Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur

de | dec. 25, 2020 | Actualitatea religioasă

La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, vineri, 25 decembrie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur.

După citirea pericopei evanghelice, preotul paroh Dan Cismas a citit Pastorala Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, la Praznicul Nașterii Domnului, din anul mântuirii 2020, intitulată „Cine dă, lui îşi dă; cine face, lui îşi face”,

În scrisoarea pastorală, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a afirmat că toţi trebuie să fim mai darnici, pentru că, dăruind cuiva, de fapt ne dăruim nouă înşine. Totodată, a arătat că nu atât valoarea darului este importantă, cât mai ales simbolistica acestuia.

 „Crăciunul este sărbătoarea darurilor. Cei trei magi, veniţi din Răsărit, când au ajuns la Pruncul Iisus i-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă. Noi la Crăciun le facem daruri celor dragi, în special copiilor, şi ele nu sunt valoroase doar ca utilitate, ci sunt valoroase prin mesajul pe care-l poartă”, a spus Mitropolitul Clujului.

Pastorala la Nașterea Domnului, din anul mântuirii 2020, a fost citită în toate bisericile și mănăstirile din cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în prima zi de Crăciun. Pastorala poate fi citită, integral, AICI

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un scurt gând duhovnicesc, cu prilejul marelui praznic al Crăciunului.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de Florin Ardelean.

Istoricul bisericii

Biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, închinată Eroilor Revoluției din decembrie 1989, s-a zidit între anii 1990-2018, fiind cunoscută sub numele de „Catedrala din Mănăștur”.

Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în data de 6 mai 1990, de către vrednicii de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu și Arhiepiscopul Justinian Chira, prin implicarea directă a preotului Vasile Raus.

Proiectul bisericii i se datorează arhitectului Radu Spânu, purtând marca arhitecturii Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, împrumutând, totodată, și unele detalii arhitecturale ale Catedralei „Sfântul Petru” din Roma.

Lăcașul de cult a fost sfințit la data de 20 ianuarie 2019, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Biserica, de dimensiuni impresionante, se află în proces de pictare, în tehnica frescă, în prezent fiind pictat Altarul, de către o echipă de pictori aflată sub coordonarea pictorului Stanislav Grecu.

Biserica este păstorită de părintele paroh Dan Cismaș, împreună cu părinții slujitori Vasile Raus, Vasile Bancoș, Nicolae Maja și Radu Onac, avându-l alături pe diaconul Adrian Hodoroga.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Cristian Ciurdar 

Ultimele articole

Despre incinerare în învățătura ortodoxă

Despre incinerare în învățătura ortodoxă

Așa cum am observat în cateheza anterioară, creștinului ortodox nu-i este indiferent unde și cum este așezat trupul lipsit de viață. Cimitirul nu este un semn al morții, nu are sensul de necropolă (tradus mot a mot, orașul morților) ci un loc al adormirii în orizontul...

Ziua Deținuților Politici Anticomuniști, comemorată la Cluj-Napoca

Ziua Deținuților Politici Anticomuniști, comemorată la Cluj-Napoca

Zilei Deținuților Politici Anticomuniști a fost comemorată prin rugăciune la Cluj-Napoca, marți, 9 martie 2021, la Monumentul Rezistenței Anticomuniste, din Parcul Central „Simion Bărnuțiu”. Printre cei prezenți la manifestare s-au numărat Episcopul-vicar Benedict...

Binecuvântarea lucrărilor efectuate la casa parohială din Runcu Salvei

Binecuvântarea lucrărilor efectuate la casa parohială din Runcu Salvei

În Duminica Înfricoșătoarei judecăți (a Lăsatului sec de carne), 7 martie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din Runcu Salvei, județul Bistrița-Năsăud,...

Stareța Epiharia Brumă, pomenită la doi ani de la trecerea la Domnul

Stareța Epiharia Brumă, pomenită la doi ani de la trecerea la Domnul

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, 7 martie 2021, obştea Mănăstirii „Sfântul Ierarh Spiridon” Strâmba din județul Bistrița-Năsăud, a făcut pomenire pentru stavrofora Epiharia Brumă, la împlinirea a doi ani de la trecerea sa la Domnul. Sfânta Liturghie şi slujba de...