În 8 aprilie este marcată anual Sărbătoarea etniei romilor din România, instituită în 2006 de Parlament.
Data sărbătorii naționale coincide cu Ziua Internațională a Romilor. Ambele sunt ocazii de recunoaștere a culturii și tradițiilor romilor, dar și de conștientizare a provocărilor cu care se confruntă comunitatea.
Biserica și dezrobirea
Biserica Ortodoxă Română a jucat un rol important în dezrobirea romilor.

Arhim. Iosafat Snagoveanul, starețul de etnie romă al Mănăstirii Snagov, a fost membru al Guvernului Provizoriu de la 1848 și parte a unei comisii care a lucrat pentru derobirea etniei.
Dar căderea guvernului și presiunile care au urmat l-au determinat să plece în Franța, unde a ctitorit prima capelă ortodoxă românească din Paris.
În cele din urmă, robia romilor a fost abolită în 1855 (Moldova), respectiv în 1856 (Țara Românească). Pentru context, sclavia fusese abolită în 1833 în Imperiul Britanic, dar avea să fie abolită abia în 1865 în Statele Unite ale Americii.
Înainte de anul 1872, avem consemnată hirotonirea unui preot rom, urmată la scurtă vreme de hirotonirea unui alt preot rom, care a slujit în Bucovina, menționa Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, într-un mesajdin 2023.
Biserica și romii astăzi
La ultimul recensământ din România, desfășurat în 2021, aproximativ 3,4% din populația rezidentă (569.500 de persoane) s-a declarat de etnie romă.
Eparhiile din cuprinsul Patriarhiei Române desfășoară programe misionare și filantropice pentru comunitățile de romi:
- Arhiepiscopia Bucureștilor a tipărit în 2006 prima Carte de Rugăciuni în limba romani, iar un an mai târziu a fost imprimat un CD cu Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur în limba romani, lucrându-se și la traducerea altor cărți de slujbă;
- Arhiepiscopia Iașilor are un Departament Minorități înființat în cadrul Sectorului de Misiune;
- Arhiepiscopia Râmnicului are un Birou Eparhial de catehizare a romilor;
- Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a înființat Asociația Ortodoxă Social-Misionar-Culturală pentru Rromi „Sfântul Moise Arapul”.
De asemenea, au loc hirotonii de clerici pentru comunitatea romă și programe parohiale de cateheză dedicate în mai multe comunități din țară.
Foto credit: Arhiva Basilica.ro / Raluca Ene