Sărbătoarea familiei, în parohia clujeană „Nașterea Domnului”

de | iun. 4, 2017

La parohia ortodoxă „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, unde paroh este părintele Nicolae Buda, astăzi, 4 iunie 2017, au fost sărbătorite familiile care și-au botezat copiii în anul 2016.

Bucuria sărbătorii a început cu împărtășirea celor mici, după care familiile au fost felicitate din fața Sfântului Altar de preoții parohiei, Nicolae Buda și Ciprian Taloș, și le-au fost oferite daruri și diplome. A urmat o agapă în sala de la demisolul bisericii, unde profesorul dr. Nicolae Miu, renumit medic pediatru, a purtat un dialog cu părinții, dându-le sfaturi utile pentru a-și crește copiii.

„A fost o discuție despre alimentație, vaccinuri, tratamente medicale și antibiotice. A fost o sărbătoare a familiei creștine, duminica  aceasta fiind numită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Română „Duminica părinților și a copiilor”, care așază la loc de cinste familia, instituția divino-umană fundamentală a societății, așezământ dumnezeiesc, temelia solidă a unei vieți binecuvântate de Dumnezeu  prin Taina Sfintei Cununii”, a precizat pentru radio Renașterea Marilena Asănică, coordonatoarea activităților din parohia clujeană.

Evenimentul de astăzi s-a înscris  în cadrul proiectului  „Părinții și copiii în biserică”, derulat de parohia „Nașterea Domnului”.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Copiii din Căianu învață să iubească și să ocrotească natura

Copiii din Căianu învață să iubească și să ocrotească natura

Elevii clasei pregătitoare de la școala gimnazială din comuna clujeană Căianu și-au arătat iubirea și respectul față de natură. Cei mici ajutați de profesorul de religie, Ionuț Hens și învățătoarea, Cecilia Nagy au construit căsuțe pentru păsări, pe care le-au pus în...

Proiectul „Hristos, prietenul copiilor”, la final

Proiectul „Hristos, prietenul copiilor”, la final

Pe parcursul acestui an școlar în parohia „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” din localitatea clujeană Florești s-a desfășurat proiectul „Hristos, prietenul copiilor”. Cei mici care au participat sâmbătă de sâmbătă la activitățile desfășurate în biserica parohială...