Sărbătoarea hramului în Parohia „Schimbarea la Față” din Sângeorz-Băi

de | aug. 7, 2017

Ziua de Duminică a fost prilej de bucurie pentru credincioșii ortodocși din orașul Sângeorz-Băi, întrucât Biserica din stațiune și-a serbat hramul, a transmis pentru radio Renașterea corespondentul în protopopiatul Năsăud, pr. Paul Gavriloaie. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de preoți în frunte cu părintele protosinghel Benedict Vesa, care le-a pus la suflet, sutelor de credincioși prezenți la slujbă, un gând duhovnicesc. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul tinerilor din localitate, iar la finalul Liturghiei, au fost acordate câteva diplome de recunoștință persoanelor care sprijină constant activitățile Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”. Tot duminică, seara de la ora 18.00, a avut loc și întrunirea Cercului Pastoral-Misionar Sîngeorz-Băi, în cadrul careia preoții au săvârșit slujba Paraclisului, iar pr. Vasile Ureche de la Sant-Valea Mare a rostit un cuvânt de învățătură.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Parohiei „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca

Hramul Parohiei „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca

Sărbătoarea Naşterii Domnului, numită în popor Crăciunul, ne aduce vestea venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu făcut om, pentru mântuirea noastră, fiind cea mai importantă sărbătoare pentru comunitatea noastră parohială din cartierul Gheorgheni, care își serbează...

Sărbătoarea hramului în Parohia Telciu

Sărbătoarea hramului în Parohia Telciu

Parohia Ortodoxă Telciu din Protopopiatul Năsăud îl are ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nicolae, prăznuit în fiecare an la data de 6 decembrie. Ca în fiecare an, parohia noastră l-a cinstit și de această dată cu multă evlavie pe ocrotitorul său. Astfel, în perioada...

Eroii celor două războaie mondiale, omagiați la Teaca

Eroii celor două războaie mondiale, omagiați la Teaca

Duminică, 27 noiembrie 2022, în comuna Teaca din județul Bistrița-Năsăud, au fost cinstiți și omagiați eroii din primul și al doilea Război Mondial. Astfel, începând cu ora 10:00, în biserica parohiei ortodoxe din localitate, a fost săvârșită Sfânta Liturghie în...