Sărbătoarea hramului în Parohia Telciu

de | dec. 8, 2022

Parohia Ortodoxă Telciu din Protopopiatul Năsăud îl are ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Nicolae, prăznuit în fiecare an la data de 6 decembrie. Ca în fiecare an, parohia noastră l-a cinstit și de această dată cu multă evlavie pe ocrotitorul său.

Astfel, în perioada premergătoare zilei de hram, care a coincis cu minivacanța de 1 decembrie, parohia noastră a organizat un atelier de pictură pe sticlă la care au participat 42 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani.

Atelierul a fost coordonat de domnișoara Ana Platon, profesoară de artă și doctor în teologie. Materialele necesare au fost puse la dispoziție de către organizatori, iar spațiul a fost amenajat în incinta Liceului Tehnologic din Telciu. Tematica aleasă pentru atelierul de pictură a fost icoana Sfântului Ierarh Nicolae. Lucrările au debutat pe data de 30 noiembrie la slujba vecerniei. După slujbă copii au aflat câteva noțiuni despre pictura bisericească. Mai apoi, în zilele de 1 și 2 decembrie participanții au realizat 42 de icoane pe sticlă, dând dovadă de pricepere și hărnicie. La finalul lucrărilor, icoanele au fost sfințite de preoții parohiei și expuse în Biserică.

De asemenea, Sfântul Ierarh Nicolae a fost sărbătorit cuviincios și în ziua de prăznuire. Astfel, de dimineață a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către preoții parohiei, iar la final toți credincioșii au participat la o mică agapă. După masă s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu de către un sobor de preoți, iar părintele stareț Chiril Zăgrean de la Mănăstirea Rebra-Parva a ținut un cuvânt de învățătură.

Ziua de 6 decembrie s-a încheiat cu un recital de colinde interpretat de către Corala Preoților Năsăudeni, condusă de părintele Clapa Ioan. Considerăm că toate aceste evenimente se pot caracteriza în următoarele cuvinte: credință, educație, respect pentru tradiție și comuniune frățească. Bunul Dumnezeu și Sfântul Ierarh Nicolae să răsplătească tuturor celor care se ostenesc pentru bunul mers al Parohiei Telciu!

Autor: Pr. Anton-Viorel Pop

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Final de campanie „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”

Final de campanie „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”

  În urma campaniei filantropice „De Crăciun, dăruiește și fii bun!”, inițiată de Serviciul de Asistență Comunitară, din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Gherla, a fost adusă bucurie și speranță copiilor care provin din familii defavorizate, cu risc de...

Ziua Natională a Romaniei la Dej

Ziua Natională a Romaniei la Dej

Ziua Natională a Romaniei a fost marcată la Dej prin momente solemne, depuneri de coroane, retragerea cu torțe a militarilor, defilarea și prezentarea tehnicii de luptă în Piața Bobâlna. Manifestările au debutat cu prezentarea onorului, intonarea Imnului Național și...

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Joi, 16 noiembrie 2023, începând cu ora 18:00, la sediul Protopopiatului Ortodox Turda, s-a desfășurat un program biblic susținut de pr. dr. Cătălin Varga, specialist în teologie biblică și preot la Parohia Ortodoxă Oprișani I din municipiul Turda. Acest eveniment,...