Sărbătoarea Hramului la Mănăstirea de la Nușeni, județul Bistrița-Năsăud

de | iul. 19, 2022

Credincioșii Văii Meleșului, și nu numai, sunt invitați mâine 20 iulie 2022, la sărbătoarea Mănăstirii de la Nușeni.

Avându-l ocrotitor pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, așezământul monahal adună în fiecare an la marile sărbători, dar și duminică de duminică, un număr important de credincioși. Arhimandritul Paisie Iloaie, starețul obștii de la Nușeni, ne anunță că din cauza temperaturilor ridicate, pentru a proteja sănătatea pelerinilor, Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, va începe cu o oră mai devreme:

În numele părinților și viețuitorilor Mănăstirii „Sfântul Ilie” vă facem chemarea de a fi prezenți în acest an puțin mai devreme 9:30 (din cauza temperaturilor ridicate) în poiana Mănăstirii din jurul Altarului de vară.

Slujbele speciale oficiate cu ocazia hramului vor debuta astăzi, 19 iulie 2022, când pe altarul de vară a mănăstirii va fi oficiată de la ora 19.00 Slujba privegherii.

Miercuri, în ziua hramului, în ziua prăznuirii Sfântul Ilie Tezviteanul programul slujbelor este următorul:

  • Ora 8:00 Slujba Aghiasmei Mici
  • Ora 8:30 Acatistul Sfântului Prooroc Ilie
  • Ora 9.00 Întâmpinarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei, Ahiepiscopul Vadului Feleacului și Clujului și Mitropoltul Clujului Maramureșului și Sălajului
  • Ora 9:30 Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie oficiată pe altarul de vară al mănăstirii

Biserica mănăstirii de la Nușeni a fost sfințită la 30 mai 2021, de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei și tot atunci starețul așezământului monahal a fost ridicat la rangul de Arhimandrit.

În ajunul duminicii ortodoxiei din acest an, sâmbătă, 12 martie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în sala mare a noului Centru Cultural din cadrul așezământului monahal, a sfințit o icoană a Sfântului Ierarh Nicolae, pictată în atelierele Mănăstirii Vatoped din Muntele Athos și donată Mănăstirii Nușeni.

Scurt istoric

Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din localitatea bistrițeană Nușeni, Protopopiatul Beclean își datorează existența vrednicului de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu, care a avut inițiatva înființării așezământului monahal în ținutul său natal.

Biserica de zid a mănăstirii, construită în perioada 2002-2012, este închinată Sfântului Proroc Ilie și se înscrie în stilul bisericilor ortodoxe, având renumitul model arhitectural nord-moldovenesc, cu altar, naos, pronaos și pridvor. Sfântul lăcaș este împodobit cu pictură în tehnica fresco, realizată de pictorii Ioan și Daniela Moldoveanu, din București, împreună cu ucenicii lor. Biserica a fost sfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, la data de 30 mai 2021.

În anul 2012, cu ocazia prăznuirii hramului, au fost aduse și așezate spre închinare părticele din moaștele Sfinților Mucenici Epictet și Astion, care se păstrează la Mănăstirea Halmyris din județul Tulcea.

În prezent, la Mănăstirea Nușeni se lucrează la un nou centru cultural, care va cuprinde o sală de ședinte, bibliotecă și alte anexe.

Obștea este formată din 22 de călugări, stareț fiind arhimandritul Paisie Iloaie, care desfăşoară o amplă activitate misionară, implicându-se în diverse campanii umanitare și acțiuni filantropice.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA