Sărbătoarea hramului paraclisului protopopiatului Huedin

de | ian. 31, 2017 | Activități parohiale

Paraclisul din sediul Protopopiatului Huedin și-a serbat luni ocrotitorii spirituali, pe Sfinții Trei Ierarhi, a transmis părintele protopop Dan Lupuțan. Slujbele dedicate hramului au început în ajunul sărbătorii cu oficierea Privegherii. În ziua sărbătorii programul religios a început cu slujba Acatistului Sfinților Trei Ierarhi, urmată de Sfânta Liturghie, la finalul căreia s-a săvârșit slujba Parastasului pentru toți părinții protopopi adormiți întru Domnul. Invitatul special al hramului a fost Preacuviosul Părinte Paisie Plic, duhovnicul Mănăstirii Crucea Iancului din Mărișel, care a și rostit un cuvânt de învățătură. Din sobor au mai făcut parte: pr. Morcan Ioan – Parohia Huedin I, pr. Tonca Ioan, pr. Tudor Petrovici – secretarul protopopiatului, pr. Șaitiș Horea – Spitalul Orășenesc Huedin, pr. Sava Teodor – Parohia Cetatea Veche și pr. Lupuțan Dan – protopop de Huedin. Au fost prezenți credincioși din toate parohiile Huedinului. La final toți cei prezenți au participat la o agapă frățească,  oferită de Fundația Cultural Filantropică Protopop Aurel Munteanu.

Paraclisul Protopopiatului Huedin a fost ridicat conform pisaniei între anii 1995-2005, pentru nevoile spirituale ale preoților protopopiatului și al credincioșilor din Parohia Huedin III, pe vremea arhipăstoriei ÎPS Sale Bartolomeu Anania, protopop al Huedinului fiind Pc. Sa Pr. Dorel Pușcaș. Pictura a fost executată între anii 2007-2009 de pictorul bisericesc Pr. Damian Tuluc împreună cu fii săi. Lucrările de pictură au fost suportate în mare parte de domnul Mugurel Demea. În data de 07.07.2012 Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei Andreicuț a târnosit acest paraclis, ridicat cu multă trudă de vrednicul de pomenire părinte protopop Dorel Pușcaș. Anul trecut, prin contribuția parohiilor și a mănăstirilor, s-a achiziționat un clopot ce deservește acest paraclis.

Ultimele articole

Instalarea noului preot, în parohia Dej I

Instalarea noului preot, în parohia Dej I

Duminică, 3 mai 2015, la Parohia Dej I, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, a avut loc instalarea noului preot, în persoana părintelui Iuliu Teodor Leah, care până în data de 30 aprilie a fost preot în Parohia Țagu, Protopopiatul Beclean. A fost săvârșită...

O masă caldă pentru săracii din Maieru

O masă caldă pentru săracii din Maieru

    15 persoane sărace din Maieru sunt ajutate zilnic de mai mulți oameni din localitate, în frunte cu părintele paroh Dan Cismaș. Acestea primesc în cadrul proiectului  „Masa bucuriei”, lansat astăzi , 4 mai, 2015, o masă caldă la domiciliu.       Comunitatea...

Cerc preoțesc în parohia Măluț

Cerc preoțesc în parohia Măluț

Duminică 26 Aprilie 2015, începând cu ora 16.00, în parohia ortodoxă Măluț din Protopopiatul Beclean, Jud. Bistrița-Năsăud, a avut loc primul cerc preoțesc din anul acesta al preoților din zona Becleanului, prilej cu care a fost săvârșită Sf. Taină Maslu, la care au...

Un an de la demararea Proiectului „Școala duminicală”

Un an de la demararea Proiectului „Școala duminicală”

Duminică, 26 aprilie 2015, s-a împlinit un an de când la demisolul Bisericii Ortodoxe “Schimbarea la faţă” se derulează proiectul “Liturghia şi şcoala duminicală pentru copii” coordonat de părintele Vasile Gorcea. Cu acest prilej, în Duminica Mironosiţelor, elevii...

Sf. M. Mc. Gheorghe prăznuit la Dej

Sf. M. Mc. Gheorghe prăznuit la Dej

Cu ocazia prăznurii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, sute de credincioși din Dej au participat la Sf Litughie în Parohia Sf. Ier. Nectarie. Răspunsurile au fost date de Corala Armonia din Constanța dirijată de Arhid. Iulian Dumitru. Cuvântul de învățătură a fost...

Tabără de tineret la Geaca, Gherla

Tabără de tineret la Geaca, Gherla

Parohia Geaca, Protopopiatul Gherla, a găzduit, în perioada 14-16 aprilie, tabăra de tineret „Legătura prieteniei în lumina învierii“ organizată de Asociaţia Tinerilor Creştini-Ortodocşi, filiala Gherla, Protopopiatul Gherla şi Parohia „Adormirea Maicii Domnului“...