Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, Hramul Mănăstirii Cășiel

de | sept. 15, 2017 | Actualitatea religioasă

Marea sărbătoare a Înălțării Sfintei Cruci a început la Mănăstirea Cășiel din ajunul praznicului cu oficierea slujbei Privegherii de către un sobor de preoți, iar la momentul potrivit, părintele Marius Ormenișan, Secretar al Protopopiatului Ortodox Român Gherla a rostit un cuvânt duhovnicesc  de învățătură, informează protopopiatul Dej.

În ziua praznicului, 14 septembrie, sute de oameni au participat la hramul Mănăstirii Cășiel din Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului și Clujului, unde Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, înconjurat de un sobor de 30 de preoți, din sobor făcând parte, părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Arhiepiscopia Clujului, părintele Adrian Onica, inspector la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului și părintele Ioan Buftea, protopop al Dejului. Cu acest prilej, Părintele Mitropolit le-a vorbit celor prezenți despre: ,,Sfânta Cruce, bucuria tuturor credincioșilor”.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a apreciat că la Mănăstirea Cășiel se simte o atmosferă duhovnicească, datorită maicii starețe Stavrofora Varvara, obștii mănăstirii și în mod deosebit datorită părintelui duhovnic, Serafim. În cadrul Sfintei Liturghii, mulți credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului. La final, obștea mănăstirii a oferit Părintelui Mitropolit, drept recunoștință pentru purtarea de grijă, o icoană cu Înălțarea Sfintei Cruci, apoi părintele Serafim, duhovnicul Mănăstirii a mulțumit Părintelui Mitropolit, soborului de preoți și tuturor celor prezenți pentru că au lăsat toate grijile și au fost împreună rugători la această frumoasă sărbătoare.

Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci s-a generalizat în Biserică începând cu secolul XI, până la acea dată ea fiind o sărbătoare locală ţinută mai ales de către credincioşii din Ierusalim. De altfel, de acest oraş se leagă două momente importane din istoria crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos. Este vorba despre înălţarea Crucii în faţa credincioşilor din Ierusalim în anul 335, după descoperirea ei de către împărăteasa Elena şi de aceeaşi înălţare a Crucii în Ierusalim în anul 630, pe 14 septembrie, ca mulţumire pentru recuperarea ei de la perşi care o luaseră pradă de război în anul 615. Înălţarea Sfintei Cruci este zi de post deoarece ne aminteşte de Patimile, Răstignirea şi moartea pe Cruce a Mântuitorului.

Ultimele articole

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Turda

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Turda

Clericii din Protopopiatul Ortodox Turda s-au reunit joi, 22 octombrie 2020, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea s-a desfășurat la Mănăstirea Mihai Vodă și a fost precedată de o slujbă de Te Deum, oficiată de Preasfințitul Părinte Benedict...

Hramul Mănăstirii „Petru Rareș Vodă” din Ciceu-Corabia

Hramul Mănăstirii „Petru Rareș Vodă” din Ciceu-Corabia

Mănăstirea „Petru Rareș Vodă” din localitatea bistrițeană Ciceu-Corabia, Protopopiatul Beclean, și-a prăznuit miercuri, 21 octombrie 2020, ocrotitorii spirituali, pe Sfinţii Mărturisitori Ardeleni: Cuvioșii Visarion Sarai și Sofronie de la Cioara, Mucenicul Oprea...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Beclean

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Beclean

Clericii din Protopopiatul Ortodox Beclean s-au reunit marți, 20 octombrie 2020, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea s-a desfășurat la Mănăstirea Dobric și a fost precedată de o slujbă de Te Deum, oficiată de Preasfințitul Părinte Benedict...