La sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, vineri, 17 aprilie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Salva, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul hramului bisericii de zid a așezământului monahal.
De la ora 10:00, la Altarul de vară al mănăstirii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, în prezența oficialităților locale și județene, precum și a mii de pelerini, mulți fiind îmbrăcați în straie populare specifice Țării Năsăudului.
Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Năsăud – preotul Ovidiu Sermeșan, protopopul emerit Ioan Dâmbu, arhimandritul Natanael Zanfirache – slujitor al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, duhovnicii Mănăstirii Salva: arhimandritul Dimitrie Irimia și protosinghelul Mihail Nagy, duhovnicul Mănăstirii Strâmba – protosinghelul Paisie Pașcu, precum și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a afirmat că „Maica Domnului este Izvorul Tămăduirii”, vorbindu-le celor prezenți despre istoria și importanța sărbătorii Izvorului Tămăduirii. De asemenea, ierarhul a explicat că minunile Maicii Domnului sunt nenumărate și nu depind doar de un loc anume, ci se petrec pretutindeni, după credința fiecărui om în parte. Cuvântul integral AICI
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic „Kyrios” din Brașov, dirijat de Ioan Ion. La chinonic, interpretele de muzică populară Alina Ceuca și Cornelia Bodescu au interpretat mai multe pricesne pascale.
La finalul slujbei, la propunerea maicii starețe Emanuela Moisa, pentru implicarea activă în viața Bisericii și, în special, în sprijinirea așezământului monahal, în semn de prețuire și recunoștință, Mitropolitul Andrei i-a acordat doamnei farmacist Elena Săsărman Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”, domnului ing. Mihail Mureșan, șeful Ocolului Silvic Someș-Țibleș (Năsăud), i-a oferit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, iar domnului comisar şef de penitenciare (r) Constantin Ioniţoaia i-a acordat Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin” pentru mireni. De asemenea, tuturor copiilor și tinerilor prezenți, ierarhul le-a oferit cărți duhovnicești.
Scurt istoric
Mănăstirea de la Salva a fost înființată în anul 1994, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania, la inițiativa și dorința credincioșilor din zonă, stareță fiind numită stavrofora Emanuela Moisa. La început, a fost edificată o biserică mică din lemn, cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”, pentru oficierea sfintelor slujbe. Deoarece lăcașul de cult s-a dovedit neîncăpător, la data de 10 mai 1994, Mitropolitul Bartolomeu a pus piatra de temelie pentru construirea unei noi biserici de zid, cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, care a fost sfințită în data de 10 mai 2013 de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, alături de un sobor de ierarhi.
Odată cu proclamarea solemnă a canonizării Sfinților Martiri și Mărturisitori Năsăudeni (Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu), în anul 2008, biserica a primit cel de-al doilea hram, întrucât mănăstirea se află în proximitatea locului în care aceștia au fost martirizați. Așadar, așezământul monahal are trei hramuri: Izvorul Tămăduirii, prăznuit în vinerea de după Paști, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie), precum și Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni, pomeniți în calendarul ortodox la data de 12 noiembrie.
În prezent, obștea mănăstirii este formată din 20 de maici, stareță fiind stavrofora Emanuela Moisa, iar duhovnici arhimandritul Dimitrie Irimia și protosinghelul Mihail Nagy.
Pe lângă programul liturgic și duhovnicesc, monahiile desfășoară activități administrative și se îndeletnicesc cu confecționarea veșmintelor liturgice și pictarea icoanelor, având ateliere proprii de croitorie și pictură, precum și un cabinet stomatologic.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului






