Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, la Mănăstirea Nicula | Tunderea în monahism a părintelui Chiriac Bărăian

de | sept. 10, 2021 | Actualitatea religioasă

„Să ne-o luăm de mamă pe Maica Domnului!” a fost îndemnul Părintelui Arhimimandrit Dumitru Cobzaru, adresat miilor de credincioși prezenți miercuri, 8 septembrie, la hramul de toamnă al Mănăstirii de la Nicula.


Miercuri, 8 septembrie 2021, de Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, la Mănăstirea Nicula din județul Cluj au fost prezenți peste 5000 de credicioși, veniți din toate colțurile țării pentru a se închina Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Sfânta Liturghie a fost oficiată pe altarul de vară de Exarhul Mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Parohiei Remeț.

În cuvântul de învățătură, părintele Arhimandrit Dumitru a subliniat faptul că fiecare creștin are datoria să o preacinstească pe Maica Domnului, precum fii pe mama lor:

Nu ați vrea dumneavoastră ca Maica Domnului să vă fie mamă? Ea este mama noastră, să o iubiți ca pe mama voastră, să o cinstiți ca pe mama voastră, să o îngrijiți ca pe mama voastră. Pentru că Maica Domnului, în zilele în care trăim noi, trebuie îngrijită și ocrotită, pentru că sunt mulți aceea care o asupresc, care o alungă din viața lor, inclusiv așa zisele biserici protestante și neoprotestante care au scos-o afară din credința lor și din biserica lor. Așadar trebuie să o ocrotim pe Maica Domnului! Cum facem asta? Așa cum am făcut noi astăzi: venind la mănăstirea ei, așeptând cu răbdare să ajungem la Icoana ei, îmbrățișând-o și sărutându-o.”

Deasemenea Preacuviosul Părinte Arhimandrit a subliniat faptul că Maica Domnului, la plinirea vremii, născându-l pe Domnul Hristos, în mod tainic a dat naștere întregii lumi:

Din veșnicie noi existăm în memoria lui Dumnezeu, iar Fiul Său, cea de a doua Persoană a Sfintei Treimi, și-a asumat ființa omenească tot din veci. Iar, la plinirea vremii a luat trup omenesc din Feciara Maria pe care noi o prăznuim astăzi, a devenit asemenea nouă. Fără de păcat, dar asumându-și păcatul. Păcatul nostru, al fiecăruia și al lumii întregi. Înțelegem prin aceasta, așa cum ne spun Sfinții Părinți, că atunci când Maica Domnului, L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu, pe Mântuitorul lumii, ne-a născut și pe noi, pentru că în persoana Mântuitorului Hristos, El asumându-ne și pe noi pe toți, existam și noi. Important este să ne regăsim astfel încât, într-adevăr să devenim fii ai Maicii Domnului și respectiv fii ai lui Dumnezeu.”

Cuvântul de învățătură integral îl puteți asculta aici:

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului s-a încheiat la Nicula cu Slujba Vecerniei cu Litie la finalul căreia redactorul Radio Renașterea, Cătălin Bărăian, a îmbrăcat haina monahală primind numele de Chiriac. Slujba tunderii în monahism a fost oficiată din încredințarea și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, de Arhimandritul Dumitru Cobzaru, alături de un numeros sobor de clerici printre care și directorul Radio Renașterea, Arhidiaconul Dan Văscu.

La finalul slujbei, Exarhul Mănăstirilor a adresat noului monah un gând duhovnicesc, iar credincioșilor prezenți le-a tâlcuit semnificația numelui „Chiriac”:

Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, județul Cluj, este cunoscută ca unul dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din spaţiul românesc. Aici se desfășoară an de an, pe 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, cel mai mare pelerinaj ortodox din Transilvania. Mulți credincioși vin cu câteva zile înainte, pentru a se închina Icoanei Făcătoare de minuni a Maicii Domnului și pentru a participa la toate slujbele oficiate pe altarul de vară, amplasat lângă biserica veche de zid. Pe 8 septembrie, zi în care creștinii ortodocși prăznuiesc Nașterea Maicii Domnului, mulțime de credincioși se adună iar pe dealurile Niculii pentru a-i cere  ajutor și a aduce mulțumire celei pe care ei o numesc Ocrotitoarea lor.

 

 

Ultimele articole

Mitropolitul Clujului, cetăţean de onoare al comunei bistrițene Urmeniș

Mitropolitul Clujului, cetăţean de onoare al comunei bistrițene Urmeniș

În semn de cinstire și respect, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, a primit din partea comunei bistrițene Urmeniș titlul de „Cetăţean de Onoare”. Distincția i-a fost înmânată ierarhului sâmbătă, 11 iulie 2015, de domnul primar...

Cel mai modern centru de tineret din țară, inaugurat la Sângeorz-Băi

Cel mai modern centru de tineret din țară, inaugurat la Sângeorz-Băi

Tinerii din Arhiepiscopia Clujului au de acum ocazia de a participa la cele mai reușite tabere, într-un spațiu cu totul generos, oferit de noul Centru de Tineret „Preot profesor Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi. Spațiul a fost inaugurat ieri, 7 iulie 2015, în prezența...

Liturghie arhierească în parohia sălăjeană Borza

Liturghie arhierească în parohia sălăjeană Borza

Duminică, 5 iulie 2015, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica închinată Sfinților Apostoli Petru și Pavel din parohia Borza. În cadrul slujbei, Preasfinția Sa l-a hirotesit pe preotul paroh Cristian Oancea iconom...