Sărbătoarea parohiei Dumitra, în duminica a 7-a după Rusalii

de | iul. 20, 2015

Biserica parohiei năsăudene Dumitra, reabilitată în ultimii ani, a fost resfințită de Înaltpresfințitul Părinte Andrei în duminica a 7-a după Rusalii, pe care Biserica Ortodoxă a consacrat-o Sfinților Părinți de la Sinodul IV Ecumenic.

Mitropolitul Clujului a oficiat și Sfânta Liturghie, în prezența unui număr mare de preoți și credincioși. În cuvântul de învățătură ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre unitatea de credință amintind de învățăturile greșite formultate de-a lungul timpului și condamnate de sinoadele ecumenice și a scos în evidență adevărul de credință moștenit în cadrul bisericii noastre. De asemenea, i-a îndemnat pe credincioși să iubească în continuare Biserica întrucât prin intermediul slujbelor religioase și a ceea ce avem la îndemână în biserică, putem dobândi Împărăția lui Dumnezeu.

„A fost o sărbătoare deosebită a întregii comunități la care au participat foarte mulți credincioși. S-au efectuat lucrări de reparație la biserica parohială care a fost înzestrată cu pictură bisericească. Este important de amintit că această biserică a fost preluată de comunitatea noastră de la comunitatea săsească și îngrijită cum se cuvine”, a spus consilierul bisericesc al Arhiepiscopiei Clujului, părintele Cristian Baciu, prezent la sărbătoarea de la Dumitra.

Pentru eforturile depuse în reabilitarea Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Dumitra, Înaltpresfințitul Părinte Andrei i-a dăruit părintelui paroh Ioan Moldovan Crucea Arhiepiscopală și părintelui slujitor Marius Moldovan distincția de sachelar. Și alți oameni care s-au impicat în lucrările desfășurate au fost distinși cu diplome de aleasă cinstire.

După finalizarea slujbelor, în localitatea Dumitra s-a desfășurat Festivalul multicultural „Izvor de tradiţie”, ajuns la ediţia a V-a.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfânta Liturghie arhierească, la biserica ortodoxă din Strâmbu

Sfânta Liturghie arhierească, la biserica ortodoxă din Strâmbu

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, a vizitat sâmbătă, 1 iulie 2017, comunitatea creștinilor ortodocși a parohiei Strâmbu din protopopiatul Dej. Ierarhul a sfințit iconostasul bisericii și a oficiat Sfânta Liturghie, în sobor de...

Sobor de 8 Ierarhi la hramul Mănăstirii Bârsana

Sobor de 8 Ierarhi la hramul Mănăstirii Bârsana

Prin tradiţie, de hramul Mănăstirii Bârsana – Soborul Sfinţilor 12 Apostoli – Sfânta Liturghie Arhierească se oficiază de un sobor de ierarhi. Aşa a fost şi la hramul de anul acesta, din ziua de vineri, 30 iunie, când, de sărbătoarea hramului, Soborul Sfinţilor 12...

Excelența Sa, Domnul Președinte Emil Constantinescu la Zalău

Excelența Sa, Domnul Președinte Emil Constantinescu la Zalău

În seara zilei de joi, 29 iunie 2017, în sala „Dialoguri Europene” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj din Zalău, a avut loc o nouă întâlnire în cadrul seriei de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”. Cu ocazia acestui eveniment deosebit, auditoriul a...

Tabără pentru românii din Cernăuți

Tabără pentru românii din Cernăuți

În perioada 26 iunie-2 iulie 2017, Centrul Misionar de Tineret ”Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi este gazda unui grup de 50 de persoane (copii, tineri și adulți) din Cernăuți, aflați în județul nostru cu scopul participării într-o tabără de vară. La această întâlnire...