Sărbătoarea portului popular, în parohia clujeană „Înălțarea Sfintei Cruci”

de | aug. 1, 2018 | Activități parohiale

Cea de-a patra  editie a Sărbătorii Portului Popular a avut loc duminică, 29 iulie 2018,  în parohia cu hranmurile  „Inălțarea Sfintei Cruci” și „Sfântul Apostol Bartolomeu” din Cluj-Napoca.

Evenimentul s-a desfășurat  la sediul bisericii parohiale de pe strada Plopilor, numarul 46.

Sărbătoarea a fost inaugurată prin oficierea Sfintei Liturghii într-un sobor de preoți, avându-l în frunte pe starețul Mănăstirii Cheile Turzii, arhim. Teofil Popescu. Din sobor au mai făcut parte părintele Gavril Vârva, parohul Bisericii „Inaltarea Sfintei Cruci” si „Sfantul Apostol Bartolomeu” și părintele Cristian Timar, preot slujitor la aceeași biserică, precum și alți invitați.

La momentul rânduit, părintele arhim. Teofil a rostit un bogat cuvânt de învățătură pe tema „Ținta omului este Hristos”. Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei.

Cea de-a doua parte a sărbătorii s-a desfășurat în curtea locașului de cult, unde a fost organizat un spectacol de muzică populară, prezentat de Diana Găucă, colaborator al postului de radio „Renașterea”. În cadrul spectacolului, creștinii parohiei au fost încântați de mai mulți interpreți de folclor și grupuri vocale: Maria Marcu, Sabina Izvoreanu, tânărul teolog Vlad Coste, Daiana Lavinia-Mariș, Iulia Merca, Clubul Vedetelor, Grupul Zori de Zi din Maramureș, a menționat reprezentantul grupului parohial de tineret, Mihnea Ștef.

La final credincioșii prezenți au servit gustări tradiționale.

Ultimele articole

Aspecte pastoral-misionare, dezbătute în parohia Sic

Aspecte pastoral-misionare, dezbătute în parohia Sic

În Duminica a IV-a a Postului Mare, în parohia Sic, Protopopiatul Gherla, a avut loc întrunirea preoților din cadrul cercului preoțesc Fizeșu-Gherlii, parohiile Sic, Bonț, cu Filia Săcălaia și Nicula. Tema întrunirii a fost „Problema postului și pocăința – forme de...

Un nou preot paroh, pentru credincioșii din Șomcutul Mic

Un nou preot paroh, pentru credincioșii din Șomcutul Mic

În duminica a treia din Postul Mare, a  Sfintei Cruci, credincioșii parohiei Șomcutul Mic au participat la un moment duhovnicesc în biserica parohială. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte arhim. Dumitru Cobzaru,...

Taina Sfântului Maslu, în parohia clujeană „Nașterea Domnului”

Taina Sfântului Maslu, în parohia clujeană „Nașterea Domnului”

Vineri, 29 martie 2019, la Parohia Ortodoxă Română  „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca unde preot paroh este părintele Nicolae Buda, au continuat serile duhovnicești din Postul Sfintelor Paști organizate împreună cu  cele trei parohii vecine. De această dată,...

Cerc preoțesc, la Dej

Cerc preoțesc, la Dej

Luni, 25 martie 2019, de Buna Vestire, la Biserica parohială „Adormirea Maicii Domnului”, Dej II, s-a intrunit Cercul pastoral-misionar al preoților din municipiul Dej. Cu această ocazie a fost oficiată Taina Sfântului Maslu. Au participat preoții din municipiu și un...