Sărbătoarea portului popular, în parohia clujeană „Înălțarea Sfintei Cruci”

de | aug. 1, 2018 | Activități parohiale

Cea de-a patra  editie a Sărbătorii Portului Popular a avut loc duminică, 29 iulie 2018,  în parohia cu hranmurile  „Inălțarea Sfintei Cruci” și „Sfântul Apostol Bartolomeu” din Cluj-Napoca.

Evenimentul s-a desfășurat  la sediul bisericii parohiale de pe strada Plopilor, numarul 46.

Sărbătoarea a fost inaugurată prin oficierea Sfintei Liturghii într-un sobor de preoți, avându-l în frunte pe starețul Mănăstirii Cheile Turzii, arhim. Teofil Popescu. Din sobor au mai făcut parte părintele Gavril Vârva, parohul Bisericii „Inaltarea Sfintei Cruci” si „Sfantul Apostol Bartolomeu” și părintele Cristian Timar, preot slujitor la aceeași biserică, precum și alți invitați.

La momentul rânduit, părintele arhim. Teofil a rostit un bogat cuvânt de învățătură pe tema „Ținta omului este Hristos”. Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei.

Cea de-a doua parte a sărbătorii s-a desfășurat în curtea locașului de cult, unde a fost organizat un spectacol de muzică populară, prezentat de Diana Găucă, colaborator al postului de radio „Renașterea”. În cadrul spectacolului, creștinii parohiei au fost încântați de mai mulți interpreți de folclor și grupuri vocale: Maria Marcu, Sabina Izvoreanu, tânărul teolog Vlad Coste, Daiana Lavinia-Mariș, Iulia Merca, Clubul Vedetelor, Grupul Zori de Zi din Maramureș, a menționat reprezentantul grupului parohial de tineret, Mihnea Ștef.

La final credincioșii prezenți au servit gustări tradiționale.

Ultimele articole

Îndemn la faptă bună

Îndemn la faptă bună

Când începi un lucru bun, Dumnezeu trimite și oameni care să te sprijine să îl duci la capăt – spune Înaltpreasfințitul părinte arhiepiscop și mitropolit ANDREI, referindu-se la proiectul Arhiepiscopiei, de înființare a unui centru de îngrijiri paliative pediatrice,...

Patriarhul Teoctist, 108 ani de la naștere

Patriarhul Teoctist, 108 ani de la naștere

S-au împlinit marţi 108 ani de la nașterea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist. Repere biografice Patriarhul Teoctist – Teodor Arăpașu – s-a născut în data de 7 februarie 1915 în satul Tocileni, județul Botoșani. A fost cel de-al zecelea copil al familiei...

Prima ediție a școlii de vară, în parohia Răscruci

Prima ediție a școlii de vară, în parohia Răscruci

În perioada 25-28 iulie 2022, în Parohia Ortodoxă Răscruci s-au desfășurat o serie de activități estivale, sub egida  Școlii de vară. La manifestări au participat peste cincizeci de copii, cu vârste cuprinse între 3 și 15 ani. Activitățile primei zile s-au  desfășurat...

Ziua mamei, în Parohia Hășdate

Ziua mamei, în Parohia Hășdate

Duminică, 8 martie 2020, în Duminica Ortodoxiei copiii din Parohia Ortodoxă Hășdate din Protopopiatul Gherla și-au îndreptat gândurile spre mamele și bunicile lor. Astfel, plini de emoție ei au cântat și au recitat versuri dedicate mamei, iar în final au transmis...