Sărbătoarea Portului Popular, în parohia ,,Sfântul Mina”

de | iun. 18, 2019

În Parohia ,,Sfântul Mina” din Municipiul Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II, s-a desfășurat Sărbătoarea Portului Popular. Evenimentul, ajuns la cea de-a șasea ediție, a avut loc în Duminica Rusaliilor la biserica parohială, situată pe strada Vasile Conta nr. 10, în cartierul Bună Ziua, fiind coordonat de părintele Dumitru Bărbos, în calitate de paroh al comunității alături de părintele co-slujitor, Iliuță Popa. De dimineață credincioșii au participat la Sfânta Liturghie îmbrăcați în costumul tradițional. Apoi s-au rugat împreună cu preoții lor în cadrul slujbei de sfințire a apei și a rugăciunilor pentru ocrotirea naturii și a mediului înconjurător. După încheierea programului liturgic, într-un loc special amenajat din apropierea bisericii, credincioșii prezenți au participat împreună la o agapă frățească unde, pe lângă degustarea din bucatele tradiționale, au dat viață și câtorva obiceiuri românești specifice sărbătorii Rusaliilor. La evenimentele organizate cu această ocazie, au participat în calitate de invitați și credincioșii din Parohia Nadășu, Protopopiatul Huedin, însoțiți de preotul paroh Ioan Căienar. Prezența credincioșilor de la Nadășu la sărbătoarea Parohiei ,,Sfântul Mina” se încadrează în proiectul ,,Din suflet pentru satul românesc” inițiat de Protopopiatul Cluj II în ,,anul omagial al satului românesc”, proiect în care cele două parohii sunt partenere. Evenimentele din cadrul parteneriatului continuă în această săptămână cu câteva activități comune organizate la Parohia ,,Sfântul Mina” pentru copiii celor două parohii.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul „Catedralei moților” din Huedin

Hramul „Catedralei moților” din Huedin

Catedrala Moților din Huedin și-a serbat vineri, 6 decembrie 2019, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ierarh Nicolae. Slujbele dedicate hramului au început în ajunul sărbătorii, când a fost oficiată slujba Vecerniei cu Litie. Cu ocazia hramului din acest an a fost adus...

Ziua Națională marcată de copiii în Parohia Hășdate

Ziua Națională marcată de copiii în Parohia Hășdate

Duminică, 1 decembrie 2019, după oficierea Sfintei Liturghii, în  Parohia Ortodoxă Hașdate din Protopopiatul Ortodox Gherla, s-a marcat Ziua Națională a românilor de pretutindeni printr-o serbare dedicată celor mai semnificative momente din istoria țării noastre....