Sărbătoarea Portului Popular, în parohia ,,Sfântul Mina”

de | iun. 18, 2019

În Parohia ,,Sfântul Mina” din Municipiul Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II, s-a desfășurat Sărbătoarea Portului Popular. Evenimentul, ajuns la cea de-a șasea ediție, a avut loc în Duminica Rusaliilor la biserica parohială, situată pe strada Vasile Conta nr. 10, în cartierul Bună Ziua, fiind coordonat de părintele Dumitru Bărbos, în calitate de paroh al comunității alături de părintele co-slujitor, Iliuță Popa. De dimineață credincioșii au participat la Sfânta Liturghie îmbrăcați în costumul tradițional. Apoi s-au rugat împreună cu preoții lor în cadrul slujbei de sfințire a apei și a rugăciunilor pentru ocrotirea naturii și a mediului înconjurător. După încheierea programului liturgic, într-un loc special amenajat din apropierea bisericii, credincioșii prezenți au participat împreună la o agapă frățească unde, pe lângă degustarea din bucatele tradiționale, au dat viață și câtorva obiceiuri românești specifice sărbătorii Rusaliilor. La evenimentele organizate cu această ocazie, au participat în calitate de invitați și credincioșii din Parohia Nadășu, Protopopiatul Huedin, însoțiți de preotul paroh Ioan Căienar. Prezența credincioșilor de la Nadășu la sărbătoarea Parohiei ,,Sfântul Mina” se încadrează în proiectul ,,Din suflet pentru satul românesc” inițiat de Protopopiatul Cluj II în ,,anul omagial al satului românesc”, proiect în care cele două parohii sunt partenere. Evenimentele din cadrul parteneriatului continuă în această săptămână cu câteva activități comune organizate la Parohia ,,Sfântul Mina” pentru copiii celor două parohii.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Pelerinajul tinerilor din Parohia Ocnița

Pelerinajul tinerilor din Parohia Ocnița

În plină vacanță de vară a avut loc pelerinajul anual al tinerilor din Parohia Ocnița, Protopopiatul Bistrița. La această manifestare au luat parte tinerii care participă în mod constant la programul catehetic săptămânal „Tinerii în Biserică”, membrii Corului „Preot...

Pelerinaj pentru credincioşii Parohiei Ilva Mică

Pelerinaj pentru credincioşii Parohiei Ilva Mică

Marţi, 31 iulie 2018, Parohiile Ilva Mică I şi Ilva Mică Someş au organizat un pelerinaj de o zi pentru credincioşii din localitate, cu scopul de a întări credinţa şi a împrospăta viaţa spirituală a comunităţii. Astfel, 110 credincioşi din cele 2 parohii din Ilva...

Școala de vară „Bucuriile Credinței”, la Cluj

Școala de vară „Bucuriile Credinței”, la Cluj

 Parohia Ortodoxă „Sfântul Nicolae” din Cluj-Napoca, păstorită de preoţii Vasile Nemeş şi Florin Daniel  a organizat în perioada 23-27 iulie 2018 ediţia a doua a Şcolii de Vară "Bucuria Credinţei". Proiectul s-a adresat copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani...

Credincioșii parohiei Sălișca și-au primit noul păstor sufletesc

Credincioșii parohiei Sălișca și-au primit noul păstor sufletesc

Duminică, 29 iulie 2018, a avut loc prezentarea și instalarea părintelui Vlad Cristian Todoran în parohia Sălișca din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Dej. În Duminica a IX-a după Rusalii, din mila lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte...