Parohia Ortodoxă cu hramurile „Înălțarea Sfintei Cruci” și „Sfântul Apostol Bartolomeu” din Municipiul Cluj-Napoca, situată pe strada Plopilor, va organiza duminică, 23 iulie 2023, „Sărbătoarea Portului Popular”.

Evenimentul, aflat la cea de-a IX-a ediție, va debuta începând cu ora 10 prin săvârșirea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoți condus de către părintele profesor Ioan Bizău.

De la ora 12, va avea loc parada portului Popular din colecția Sebastian Paic iar apoi va avea loc un spectacol folcloric la care vor cânta: Maria Coroian, Pop Roxana, Crina Varga-Haiduc, Ramona Ciceoan și Maria Marcu. De asemenea, la spectacol va lua parte și Ansamblul Folcloric de Dansuri populare Rapsodia Clujeană.