Sărbătoarea Sf. M. Mc. Dimitrie și prezentare de carte, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

de | oct. 26, 2021 | Actualitatea religioasă

În ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi în frunte cu Arhim. Dumitru Cobzaru, Exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. Din sobor au făcut parte slujitorii Catedralei, profesori de la Facultatea de Teologie, angajați ai Centrului Eparhial și stareți ai mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului.

După pericopa evanghelică, Părintele Arhimandrit Dumitru Cobzaru a rostit cuvântul de învățătură:

După oficierea Sfintei Liturghii, Eclesiarhul Catedralei Mitropolitane, Arhimandritul Simeon Pintea a prezentat cel mai recent volum de predici editat pe Arhim. Dumitru Cobzaru.

Frământările sociale din ultima vreme și mai ales din ultimii ani ne-au pus în dificultate din toate punctele de vedere. Deruta se resimte la toate nivelurile. Chiar ultima redută, Biserica, este lovită diabolic, din toate părțile. Ea, singura nădejde a omului contemporan, promite că nici „porțile iadului nu o vor birui!” (Matei 16, 18). Astfel, ea își continuă misiunea, „propovăduieşte cuvântul, stăruie cu timp şi fără timp, mustră, ceartă, îndeamnă, întru toată îndelunga-răbdare şi întru toată’nvăţătura” (2 Timotei 4, 2). În acest duh se înscrie și demersul nostru: Logos!    

Rostite la vremea Liturghiei duminicii – ziua cea de-a opta, a Domnului și-a Învierii –, cuvintele (tran)scrise în paginile acestei cărți se doresc a fi mărturia slujirii lui Dumnezeu, a Bisericii și a Neamului, într-o totală dăruire față de cei cărora, deloc întâmplător, le-au fost adresate. Acesta este motivul pentru care am preferat ca naturalețea și firescul rostirii să însuflețească discursul. În Liturghie, mai mult decât oriunde și oricând, suntem una, înfrățiți în Același Duh și prin Același Trup și Sânge. Așadar, pretutindeni unde am săvârșit slujirea, ascultătorii nu erau simpli necunoscuți, ci iubiți credincioși și, întotdeauna, oameni dragi și apropiați autorului. Mărturii punctuale despre aceasta pot fi regăsite uneori la începutul, dar mai cu seamă la finalul cuvântării. În mod intenționat nu le-am cenzurat, cartea fiind destinată fiilor duhovnicești și, deopotrivă, tuturor fiilor Bisericii, cler și popor, spune autorul în prefața volumului.

La final, soborul și credincioșii au coborât în cripta ierarhilor de la demisolul Catedralei Mitropolitane, unde au oficiat o slujbă de pomenire pentru Episcopul Vasile Flueraș.

Mai multe fotografii AICI.

 

Ultimele articole

Puterea credinței

Puterea credinței

Ca virtute teologică, credința este definită prin puterea sufletească a omului de a înțelege adevărurile de credință care depășesc capacitatea sa rațională. Credința creștină este o condiție esențială pentru mântuire. Ea reprezintă mijlocul de conlucrare cu harul...

Parohii năsăudene, în sărbătoare

Parohii năsăudene, în sărbătoare

În Postul Adormirii Maicii Domnului, credincioşii de pe valea superioară a Someşului Mare au avut posibilitatea de a se închina icoanei Maicii Domnului, adusă din Muzeul Mitropoliei Clujului în cele mai importante parohii ale Cercului pastoral-misionar Sângeorz Băi....

Donează un ghiozdan cu rechizite, pentru un copil sărac

Donează un ghiozdan cu rechizite, pentru un copil sărac

Protopopiatul Ortodox Gherla, împreună cu Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” filiala Gherla, lansează la început de an şcolar a treia campanie filantropică, ce are drept scop ajutorarea copiilor care provin din familii vulnerabile, prin oferirea de ghiozdane şi...

Vizită frățească în Finlanda a Preasfințitului Părinte Petroniu

Vizită frățească în Finlanda a Preasfințitului Părinte Petroniu

În perioada 7-12 august, Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului se află într-o vizită frățească în Finlanda. Ierarhul este însoțit de părintele Ionuț Pop, vicarul eparhial și de părintele Ion Ardelean, consilierul administrativ-bisericesc al Episcopiei. Astăzi,...