Sărbătoarea Sf. M. Mc. Dimitrie și prezentare de carte, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

de | oct. 26, 2021

În ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi în frunte cu Arhim. Dumitru Cobzaru, Exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. Din sobor au făcut parte slujitorii Catedralei, profesori de la Facultatea de Teologie, angajați ai Centrului Eparhial și stareți ai mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului.

După pericopa evanghelică, Părintele Arhimandrit Dumitru Cobzaru a rostit cuvântul de învățătură:

După oficierea Sfintei Liturghii, Eclesiarhul Catedralei Mitropolitane, Arhimandritul Simeon Pintea a prezentat cel mai recent volum de predici editat pe Arhim. Dumitru Cobzaru.

Frământările sociale din ultima vreme și mai ales din ultimii ani ne-au pus în dificultate din toate punctele de vedere. Deruta se resimte la toate nivelurile. Chiar ultima redută, Biserica, este lovită diabolic, din toate părțile. Ea, singura nădejde a omului contemporan, promite că nici „porțile iadului nu o vor birui!” (Matei 16, 18). Astfel, ea își continuă misiunea, „propovăduieşte cuvântul, stăruie cu timp şi fără timp, mustră, ceartă, îndeamnă, întru toată îndelunga-răbdare şi întru toată’nvăţătura” (2 Timotei 4, 2). În acest duh se înscrie și demersul nostru: Logos!    

Rostite la vremea Liturghiei duminicii – ziua cea de-a opta, a Domnului și-a Învierii –, cuvintele (tran)scrise în paginile acestei cărți se doresc a fi mărturia slujirii lui Dumnezeu, a Bisericii și a Neamului, într-o totală dăruire față de cei cărora, deloc întâmplător, le-au fost adresate. Acesta este motivul pentru care am preferat ca naturalețea și firescul rostirii să însuflețească discursul. În Liturghie, mai mult decât oriunde și oricând, suntem una, înfrățiți în Același Duh și prin Același Trup și Sânge. Așadar, pretutindeni unde am săvârșit slujirea, ascultătorii nu erau simpli necunoscuți, ci iubiți credincioși și, întotdeauna, oameni dragi și apropiați autorului. Mărturii punctuale despre aceasta pot fi regăsite uneori la începutul, dar mai cu seamă la finalul cuvântării. În mod intenționat nu le-am cenzurat, cartea fiind destinată fiilor duhovnicești și, deopotrivă, tuturor fiilor Bisericii, cler și popor, spune autorul în prefața volumului.

La final, soborul și credincioșii au coborât în cripta ierarhilor de la demisolul Catedralei Mitropolitane, unde au oficiat o slujbă de pomenire pentru Episcopul Vasile Flueraș.

Mai multe fotografii AICI.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mii de credincioși, la hramul Mănăstirii Dobric

Mii de credincioși, la hramul Mănăstirii Dobric

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a reunit și în acest an la Mănăstirea Dobric mii de credincioşi care și-au îndreptat pașii spre așezământul monahal denumit și „Nicula Țibleșului”, tocmai pentru că adună an de an mulțime de pelerini din toate colțurile țării....

Mănăstirea Rohia şi-a sărbătorit cel de-al 90-lea hram

Mănăstirea Rohia şi-a sărbătorit cel de-al 90-lea hram

Mii de credincioşi din toată ţara au fost prezenţi luni, 15 august 2016, la hramul Mănăstirii Rohia din judeţul Maramureş. Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcop Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie...

Sărbătoare în vechea biserică a Mănășturului

Sărbătoare în vechea biserică a Mănășturului

Cea mai vechea Biserică Ortodoxă din cartierul clujean Mănăștur a  fostîmbrăcată pe 15 august în straie de sărbătoare. Parohia de pe strada Govora, păstorită de părintele protopop Dan Hognogi și-a serbat de marele Praznic al Adormirii Maicii Domnului, hramul....

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rus

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rus

Luni, 15 august 2016, de Praznicul Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Rus, din comuna Rus, Protopopiatul Jibou, cunoscută în părțile locului și sub denumirea de Mânăstirea „Sfânta Maria – Rus” s-a transformat într-o adevărată oază duhovnicească, la care au venit...

Întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex

Întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex

Tinerii din ASCOR Cluj anunță că reiau întâlnirile cu persoane duhovniceşti şi oameni de seamă ai Ortodoxiei. O primă întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex din Anglia, va avea loc joi, 18 august 2016, la Biserica Studenţilor din Campusul studenţesc...