Sărbătoarea Sfintei Cruci și iconografia ei

de | sept. 14, 2020 | Teologia Icoanei

Instituită în veacul al IV-lea, această sărbătoare celebra la origini ridicarea Bisericii Învierii de la Ierusalim de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare. Către anul 347, însuşi Sfântul Chiril al Ierusalimului menţiona faptul că în întreaga lume existau deja fragmente din Sfânta Cruce. Această afirmaţie ne face să credem că sărbătoarea era consfinţită încă din acel veac.

Două istorisiri legate de aflarea Sfintei Cruci sunt apropiate de ceea ce astăzi este pe deplin acceptat de către Biserică. Prima o aminteşte pe soţia împăratului Claudiu, Protonicia, ca fiind cea care ar fi descoperit relicva sfântă, iar cea de-a doua, cea autentică şi demnă de crezare se referă la episodul în care mama vrednicului de pomenire Constantin cel Mare a aflat Crucea Domnului pe Golgota. Sfântul Ioan Gură de Aur relata în anul 395 acest miracol în care se consemnează despre cele trei cruci, dintre care cea din mijloc purta inscripţia binecunoscută. Călătoarea Aeteria remarcă de asemenea acest lucru în jurul anului 400, astfel că sărbătoarea sfinţirii a fost ţinută cu mare solemnitate pentru că s-a aflat în acea zi Crucea Domnului[i].

Sfintei şi de viaţă Făcătoarei Cruci, Biserica Ortodoxă i-a închinat în timpul anului câteva sărbători, şi anume: Închinarea Sfintei Cruci (a treia duminică din Postul Mare), Scoaterea Sfintei Cruci (1 august) şi Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie). Aceasta, ultima menţionată, este celebrată şi în Apus.

În veacul al VI-lea călugărul Alexandru pomeneşte de cele două prăznuiri ce se oficiau împreună pe data de 14 septembrie, iar Menologul lui Vasile (din secolul al X-lea) amintea că în anul 335, a doua zi după hram, credincioşii erau lăsaţi să se închine la lemnul Sfintei Cruci ce era ridicat în văzul tuturor, invocând pe Dumnezeu cel milostiv prin cuvintele: Kύριε Ἐλέησον (Kyrie eleison), adică „Doamne miluiește!”.

Sărbătoarea va fi consfinţită şi la Constantinopol, începând din anul 614[ii]. Recucerită de la perşi de către Împăratul Heraclie al III-lea, Sfânta Cruce a fost întâmpinată de către poporul dreptmăritor în capitala imperiului în anul 628. După cinci ani, în anul 633 Patriarhul Serghie o va purta în procesiune de la Biserica Vlaherne la Catedrala Sfintei Sofii cu mult fast. Din acest moment sărbătoarea se va generaliza în întreaga lume creştină şi din veacul următor şi la Roma. Papa Serghie (687-703) o va serba cu multă cinstire[iii].

În iconografie, tema Înălţării Sfi ntei Cruci este deseori asociată cu Aflarea ei. În partea de sus a icoanei vizualizăm pe Patriarh, radicand cu ambele mâini Crucea, în vreme ce braţele sale sunt susţinute de doi diaconi liturghisitori. La baza scenei se observă prezenţa celorlalte cruci. Acest detaliu ţine de reprezentarea momentului găsirii Sfintei relicve.

Unele compoziţii iconice au redaţi în fruntea poporului pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Aceştia apar în partea dreaptă a evenimentului, iar în cea opusă este înfăţişată o minune, precum cea a învierii mortului atins de Sfânta Cruce sau vindecarea unui bolnav[iv].

În spatele personajelor se înalţă Biserica Învierii Domnului de la Ierusalim, vechiul hram, cel care a fost pomenit la momentul sfinţirii şi iniţierii sărbătorii.

Gama cromatică e festivă, în acord cu momentul prăznuirii. Culoarea dominantă e aurul, în raport cu accente de roşu şi alb. În icoanele contemporane Patriarhul nu ridică Crucea Domnului, ci se uită la ea cu smerenie, ţinându-o cu ambele mâini. El se găseşte urcat pe un amvon înalt, cu trepte, construit din marmură roşietică.

Împreună cu arhiereul sunt înfăţişaţi doi diaconi cu făcliile ridicate şi aprinse. Alte figuri întregesc ansamblul, în planul din spate.

Două clădiri, de înălţimi diferite mărginesc laturile icoanei, în partea de sus. În planul apropiat este redată în atitudine solemn Sfânta Elena ce poartă coroană şi veşminte în nuanţe de roşu aprins, bătute cu pietre scumpe. În jurul capului se observă nimbul sfinţeniei. Alte două femei în haine întunecate o însoţesc. În partea opusă, alte patru personaje masculine, dintre care doi purtând pălării înalte, oferă indiciile că sunt de rang înalt.


[i] Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, Ed. Sophia, Bucureşti, 2003, p. 161.

[ii] dem.

[iii] Ibidem, p. 162.

[iv] Ibidem, p. 163

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/marcelmuntean/" target="_self">Prof. Dr. Marcel Muntean</a>

Prof. Dr. Marcel Muntean

Profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, specializarea Artă sacră.

Ultimele articole

Mulţimea bunurilor materiale nu-ţi poate aduce bucurie

Mulţimea bunurilor materiale nu-ţi poate aduce bucurie

Iubiţi fraţi şi surori, mulţimea bunurilor materiale nu ne poate aduce bucurie, pentru că, având mult poţi deveni rob al patimii iubirii de avere. Iată ce zice Domnul Hristos în Evanghelia de la Ioan, în capitolul 8, versetul 34: „Adevărat, adevărat vă spun, oricine...

Omul – lucrul cel mai de preț

Omul – lucrul cel mai de preț

Aspecte introductive În decursul activității Sale pământești, Domnul a făcut multe minuni. Între ele, o categorie importantă o reprezintă exorcizările. Uneori, El alungă demoni pentru că cineva din anturajul posedatului o cere, alteori pentru că însuși cel în cauză,...

Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Nușeni

Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Nușeni

Inițiativa înființării Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din localitatea bistrițeană Nușeni, Protopopiatul Beclean, a aparținut vrednicului de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu. Acesta a aprobat, în 1991, înființarea unei mănăstirii în ținutul său...

Mai multe din Teologia Icoanei
Înălțarea Domnului – icoană de mare praznic împărătesc

Înălțarea Domnului – icoană de mare praznic împărătesc

Evenimentul ridicării cu trupul la cer a Mântuitorului este prezentat în Faptele Apostolilor, el desfășurându-se pe Muntele Măslinilor, în vecinătatea Ierusalimului (Fapte 1, 9-12). Sfântul Evanghelist Marcu ni-l înfățișează astfel: Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit...

Mironosiţele la mormânt între cuvânt și reprezentarea iconografică

Mironosiţele la mormânt între cuvânt și reprezentarea iconografică

În iconografia răsăriteană evenimentul crucial din istoria mântuirii, cel al Învierii Mântuitorului Hristos sau al Pogorârii la iad este tâlcuit artistic în câteva variante. Prima dintre acestea cunoscută și sub numele de Anastasis ni-l înfățișează pe Iisus, călcând...

Închinarea Magilor oglindită în icoane

Închinarea Magilor oglindită în icoane

Inspirată din textul evanghelic, tema Închinarea Magilor o întâlnim în iconografie încă din veacul al II-lea. Sfântul Evanghelist Matei (2, 1-22) prezintă evenimentul explicând, cu multe detalii, circumstanţele naşterii Mântuitorului întâmplate în timpul lui Irod...