Sărbătoarea Sfintei Cruci și iconografia ei

de | sept. 14, 2020 | Eseu, Spiritualitate

[fblike]

Instituită în veacul al IV-lea, această sărbătoare celebra la origini ridicarea Bisericii Învierii de la Ierusalim de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare. Către anul 347, însuşi Sfântul Chiril al Ierusalimului menţiona faptul că în întreaga lume existau deja fragmente din Sfânta Cruce. Această afirmaţie ne face să credem că sărbătoarea era consfinţită încă din acel veac.

Două istorisiri legate de aflarea Sfintei Cruci sunt apropiate de ceea ce astăzi este pe deplin acceptat de către Biserică. Prima o aminteşte pe soţia împăratului Claudiu, Protonicia, ca fiind cea care ar fi descoperit relicva sfântă, iar cea de-a doua, cea autentică şi demnă de crezare se referă la episodul în care mama vrednicului de pomenire Constantin cel Mare a aflat Crucea Domnului pe Golgota. Sfântul Ioan Gură de Aur relata în anul 395 acest miracol în care se consemnează despre cele trei cruci, dintre care cea din mijloc purta inscripţia binecunoscută. Călătoarea Aeteria remarcă de asemenea acest lucru în jurul anului 400, astfel că sărbătoarea sfinţirii a fost ţinută cu mare solemnitate pentru că s-a aflat în acea zi Crucea Domnului[i].

Sfintei şi de viaţă Făcătoarei Cruci, Biserica Ortodoxă i-a închinat în timpul anului câteva sărbători, şi anume: Închinarea Sfintei Cruci (a treia duminică din Postul Mare), Scoaterea Sfintei Cruci (1 august) şi Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie). Aceasta, ultima menţionată, este celebrată şi în Apus.

În veacul al VI-lea călugărul Alexandru pomeneşte de cele două prăznuiri ce se oficiau împreună pe data de 14 septembrie, iar Menologul lui Vasile (din secolul al X-lea) amintea că în anul 335, a doua zi după hram, credincioşii erau lăsaţi să se închine la lemnul Sfintei Cruci ce era ridicat în văzul tuturor, invocând pe Dumnezeu cel milostiv prin cuvintele: Kύριε Ἐλέησον (Kyrie eleison), adică „Doamne miluiește!”.

Sărbătoarea va fi consfinţită şi la Constantinopol, începând din anul 614[ii]. Recucerită de la perşi de către Împăratul Heraclie al III-lea, Sfânta Cruce a fost întâmpinată de către poporul dreptmăritor în capitala imperiului în anul 628. După cinci ani, în anul 633 Patriarhul Serghie o va purta în procesiune de la Biserica Vlaherne la Catedrala Sfintei Sofii cu mult fast. Din acest moment sărbătoarea se va generaliza în întreaga lume creştină şi din veacul următor şi la Roma. Papa Serghie (687-703) o va serba cu multă cinstire[iii].

În iconografie, tema Înălţării Sfi ntei Cruci este deseori asociată cu Aflarea ei. În partea de sus a icoanei vizualizăm pe Patriarh, radicand cu ambele mâini Crucea, în vreme ce braţele sale sunt susţinute de doi diaconi liturghisitori. La baza scenei se observă prezenţa celorlalte cruci. Acest detaliu ţine de reprezentarea momentului găsirii Sfintei relicve.

Unele compoziţii iconice au redaţi în fruntea poporului pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Aceştia apar în partea dreaptă a evenimentului, iar în cea opusă este înfăţişată o minune, precum cea a învierii mortului atins de Sfânta Cruce sau vindecarea unui bolnav[iv].

În spatele personajelor se înalţă Biserica Învierii Domnului de la Ierusalim, vechiul hram, cel care a fost pomenit la momentul sfinţirii şi iniţierii sărbătorii.

Gama cromatică e festivă, în acord cu momentul prăznuirii. Culoarea dominantă e aurul, în raport cu accente de roşu şi alb. În icoanele contemporane Patriarhul nu ridică Crucea Domnului, ci se uită la ea cu smerenie, ţinându-o cu ambele mâini. El se găseşte urcat pe un amvon înalt, cu trepte, construit din marmură roşietică.

Împreună cu arhiereul sunt înfăţişaţi doi diaconi cu făcliile ridicate şi aprinse. Alte figuri întregesc ansamblul, în planul din spate.

Două clădiri, de înălţimi diferite mărginesc laturile icoanei, în partea de sus. În planul apropiat este redată în atitudine solemn Sfânta Elena ce poartă coroană şi veşminte în nuanţe de roşu aprins, bătute cu pietre scumpe. În jurul capului se observă nimbul sfinţeniei. Alte două femei în haine întunecate o însoţesc. În partea opusă, alte patru personaje masculine, dintre care doi purtând pălării înalte, oferă indiciile că sunt de rang înalt.


[i] Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, Ed. Sophia, Bucureşti, 2003, p. 161.

[ii] dem.

[iii] Ibidem, p. 162.

[iv] Ibidem, p. 163

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/marcelmuntean/" target="_self">Prof. Dr. Marcel Muntean</a>

Prof. Dr. Marcel Muntean

Profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, specializarea Artă sacră.

Ultimele articole

Părintele Andrei Scrima

Părintele Andrei Scrima

Cel despre care vă propun să vorbim astăzi este faimosul părinte Andrei Scrima, un teolog român de o importanță aparte în spațiul ecumenic. Născut la 1 decembrie 1925 în localitatea Gheorgheni și decedat la 19 august 2000 la București, dânsul va studia, între anii...

Părintele Andrei Scrima

Părintele Nicolae Steinhardt

Cel despre care vă propun să vorbim astăzi este deopotrivă o personalitate culturală, cât și eclesiastică de prim rang a spațiului românesc. Născut la data de 12 iulie 1912 într-o familie evreiască, Nicu Aureliu Steinhardt, ce va deveni ulterior cunoscut ca monahul...

Mai multe din Eseu | Spiritualitate
Viața de veci – preocuparea esențială a creștinului adevărat

Viața de veci – preocuparea esențială a creștinului adevărat

Dacă pentru cel tânăr, momentul intrării în eternitate se pare că este foarte, foarte departe, atunci, la întrebarea noastră esenţială s-ar putea da şi un răspuns pragmatic, nu numai unul eshatologic. Ne întrebăm: „Ce să fac, Doamne, ca să moştenesc viaţa cea de...

Fără iubire nu există iertare, există compromisuri

Fără iubire nu există iertare, există compromisuri

Că și cuvântul ăsta, iertare, prea l-am făcut praf, l-am eviscerat și l-am umplut ca pe gogoșari, etimologie regresivă, asta am făcut. ”L-am iertat, părinte, l-am iertat, viața merge înainte!”N-ai iertat nimic, asta-i vrăjeală. Ai făcut compromisuri, n-ai iertat....

Iertarea îşi are rădăcina în iubire

Iertarea îşi are rădăcina în iubire

Trebuie spus că învăţătura Domnului Hristos are o excedenţă absolută. Maximalismul moral-creştin ne cere nu numai să-i apărăm, ci să-i iubim pe vrăjmaşii noştri, să-i iertăm şi să le facem bine. În acest sens, ştiţi frăţiile voastre, că primul martir creştin, Sfântul...

Maica Domnului o femeie demnă, ce se definește prin credință

Maica Domnului o femeie demnă, ce se definește prin credință

Societatea în care trăim vorbește adesea despre modele și despre oameni care se constituie în surse de inspirație pentru alții. Termeni precum „influencer” au devenit parte a limbajului cotidian, nu doar pentru tineri, ci și pentru adulți. Din nefericire, de foarte...