Sărbători de iarnă pline de speranță pentru 100 de copii orfani, cu sprijinul mănăstirii Piatra Craiului

de | nov. 10, 2020 | Societate

 Mănăstirea clujeană  „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” de la Piatra Craiului derulează în această perioadă o campanie filantropică, la finalul căreia 100 de copii orfani  vor avea parte de lumină și speranță de sărbătorile de iarnă.

„Dăruind vei dobândi – un dar mic pentru o bucurie mare” este motto-ul demersului umanitar, la care sunt invitați să se alăture toți cei care doresc „ să înțeleagă bucuria și împlinirea sufletească de a fi alături de copiii care nu au părinți și nici posibilități să întoarcă binele făcut”, după cum a precizat  starețul așezământului monahal, părintele Antonie Flore.

Mănăstirea organizează de zece ani astfel de campanii umanitare, prin  intermediul cărora sprijină de tinerii fără familii sau posibilități financiare. În acest an și-a propus să strângă fondurile necesare pentru a oferi îmbrăcăminte pentru 100 de copii orfani.   Donațiile în bani se pot face până la finalul lunii decembrie, în următoarele conturi:

RO53RZBR0000060007647016 – în RON

RO61RZBR0000060010726622 – în EURO

Deschise la Banca Raifffeisen – Huedin

Detalii se pot obține și la numerele de telefon: 0745997023 / 0722823300

Mănăstirea „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” este situată în localitatea Bucea, în dreptul Popasului Piatra Craiului, la jumătatea distanței dintre municipiile Cluj-Napoca și Oradea. Așezământul monahal, format din obște de călugări, a fost înființat în anul 1995, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu.

Sărbători de iarnă pline de speranță pentru 100 de copii orfani, cu sprijinul mănăstirii Piatra Craiului

Mai multe din Societate
BATRA 2023: Bienala de Arhitectură Transilvania împlinește 10 ani

BATRA 2023: Bienala de Arhitectură Transilvania împlinește 10 ani

Bienala de Arhitectură Transilvania (BATRA) celebrează, anul acesta, 10 ani de existență. Ediția 2023, a cărei temă este imp(ACT), va avea loc între 20 octombrie și 20 noiembrie, însă, în avanpremiera ei, organizatorii anunță că au pregătit o surpriză pentru public:...

USAMV Cluj-Napoca la Noaptea Cercetătorilor Europeni

USAMV Cluj-Napoca la Noaptea Cercetătorilor Europeni

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca va fi reprezentată de cadre didactice și studenți de la toate facultățile la evenimentul Noaptea cercetătorilor europeni, vineri, 29 septembrie 2023, pe platoul din fața Sălii Sporturilor...

ZILELE  RECOLTEI 2023, piață în aer liber pentru clujeni

ZILELE RECOLTEI 2023, piață în aer liber pentru clujeni

Consiliul Județean Cluj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca organizează, între 22 și 24 septembrie 2023, Zilele Recoltei la Cluj- Napoca, ediția 2023. Aceasta este a XI-a ediție a Zilelor Recoltei organizată în comun de administrațiile județeană...

„Zilei Internaționale Alzheimer”& Zilele Erasmus” la DGASP Cluj

„Zilei Internaționale Alzheimer”& Zilele Erasmus” la DGASP Cluj

Consiliul Județean Cluj, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj organizează în perioada 20-21 septembrie 2023, sub egida „Zilei Internaționale Alzheimer”& Zilele Erasmus” o serie de activități menite să sensibilizeze comunitatea...