Sărbătorim sau nu Valentine’s Day?

de | feb. 14, 2017

Zeci de tineri din Sîngeorz-Băi au participat Duminică, 12 februarie, la Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din localitate, la dezbaterea „Sărbătorim sau nu Valentines Day?„, la invitaţia preoţilor din oraşul staţiune.

În cadrul acestei dezbateri a fost vizionată conferinţa părintelui profesor Stelian Tofană „Valentine’s Day Căsătorie de o zi sau de o viaţă?” care le-a adus o serie de lămuriri şi clarificări tinerilor prezenţi.

După vizionarea conferinţei, părintele Buia Dorel, unul dintre iniţiatori, i-a provocat la dialog pe tinerii prezenţi lansându-se o serie de discuţii între preoţi, profesori şi tineri, pe marginea acestui subiect. Pe lângă preoţii din localitate, Buia Dorel, Dacian Şanta şi Paul Gavriloaie, la această dezbatere a participat şi părintele Dan Cismaş de la Parohia Maieru dar şi profesori şi învăţători din oraşul-staţiune şi directorul Casei de Cultură din Sîngeorz-Băi, prof. Florin Hodoroga. La finalul dezbaterii,  s-au bucurat cu toții de o mică gustare pregătită de grupul de tineret al parohiei Sîngeorz-Băi III, a transmis pentru Radio Renașterea directorul Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi, părintele Paul Gavriloaie.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Preot nou pentru Parohia Călățele din Protopopiatul Huedin

Preot nou pentru Parohia Călățele din Protopopiatul Huedin

Duminică, 3 noiembrie 2019, credincioșii din Parohia Călățele și Filia Călățele Pădure, Protopopiatul Huedin, și-au întâmpinat noul paroh, pe părintele Marcu Sorin-Iovian. Evenimentul a fost precedat de slujba Sfintei Liturghii, săvârșită în sobor de preoți în frunte...

„Joc de Lăsata Secului”, în Someșul Cald

„Joc de Lăsata Secului”, în Someșul Cald

Anul omagial al satului românesc a fost marcat în Parohia Someșul Cald, din Protopopiatul Huedin, de un festival, aflat la a doua ediție, intitulat „Joc de Lăsata Secului”, coordonat de Rozalia Semerean. Acest eveniment s-a desfășurat în parteneriat cu Consiliul...

Instalarea noului preot în Parohia Mica din Protopopiatul Dej

Instalarea noului preot în Parohia Mica din Protopopiatul Dej

În ziua de 27 octombrie 2019, de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, credincioşii din  Parohia Mica şi-au primit noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Raul Glodean. De la ora 10 a fost săvârşită Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de către părintele protopop...

Arhid. Sorin Mihalache a conferențiat în Parohia Baciu II

Arhid. Sorin Mihalache a conferențiat în Parohia Baciu II

În contextul sărbătoririi hramului, Parohia „Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Baciu a organizat, duminică, 20 octombrie 2019, o conferință pe tema dialogului dintre spiritualitate, știință și provocările lumii actuale. Invitat a fost părintele arhidiacon Lect. Dr....