Sărbătorirea hramului la Parohia Ortodoxă din localitatea Viile Dejului

de | iul. 1, 2017 | Activități parohiale

Joi, 29 iunie 2017, când au fost sărbătoriți ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, credincioșii din localitatea Viile Dejului, dar și din împrejurimi, s-au adunat în număr mare pentru a serba hramul parohiei, informează protopopiatul Dej.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele protopop Ioan Buftea, împreună cu un numeros sobor de preoți. În cuvântul de învățătură, părintele protopop a subliniat aspecte din viața Sfinților Apostoli Petru și Pavel și a amintit despre temperamentul plin de curaj al sfântului Petru, cel care a fost apropiat de Mântuitorul. Deasemenea a vorbit și despre curajul acestuia, care s-a văzut și în întâmplarea de pe Marea Galileii, când a fost chemat de Iisus să meargă pe apă ca pe uscat. Apoi părintele paroh Călin Prunean a mulțumit tuturor celor care au participat la Sfânta Liturghie, dar și celor care s-au implicat în organizarea hramului.

La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiată și o slujbă de Parastas pentru părintele Vasile Revnic, cel care a fost paroh în timpul construirii locașului de cult din această parohie.

Ultimele articole

Asceza creștină

Asceza creștină

„Asceza este un exercițiu, este o angajare pentru disciplina sufletească și trupească, este ca un fel de gimnastică a sufletului și a trupului. Biserica noastră este prin ea însăși ascetică, cere omului post și a fixat zile anume de post, zile în care nu se poate...

Prin lumină, la cunoașterea duhovnicească

Prin lumină, la cunoașterea duhovnicească

Luni, 26 Mai 2015, începând cu ora 18, la Centrul Misionar Social Cultural „Sf. Ap. Andrei” aflat la demisolul Bisericii „Sf. Ap. Andrei” și „Sf. Martiri Brâncoveni” din orașul Beclean, a avut loc un microconcert de muzică clasică și o dezbatere cu tema „Lumină și...

Întâlnire duhovnicească în parohia Nepos

Întâlnire duhovnicească în parohia Nepos

În Duminica a 7-a după Paști, credincioșii din parohia năsăudeană Nepos s-au întâlnit cu directorul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, părintele profesor Liviu Vidican - Manci. După Sfânta Liturghie, invitatul le-a vorbit despre Taina Sfântului Botez....

Seară culturală în parohia „Adormirea Maicii Domnului”

Seară culturală în parohia „Adormirea Maicii Domnului”

Credincioșii parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean Mănăștur s-au bucurat duminică, 24 mai 2015, de un microrecital de muzică clasică, desfășurat în aer liber. Evenimentul, devenit deja o tradiție pentru comunitatea parohială s-a aflat la cea de-a...