Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Satul românesc este sărbătorit anual în ultima duminică de septembrie

de | sept. 29, 2024

Ultima duminică a lunii septembrie marchează în fiecare an Ziua Satului Românesc, sărbătoare instituită prin Legea nr. 44/2020. A fost aleasă această perioadă datorită posibilității de a se sincroniza cu sezonul recoltelor.

Începând din 2020, autoritățile administrației publice centrale și locale organizează manifestări culturale și sociale cu scopul de a pune în lumină mediul rural românesc, precum expoziții, târguri tematice, conferințe sau ateliere.

Sărbătorirea acestei zile reprezintă aprecierea valorilor culturale și istorice ale satului românesc, precum și recunoașterea contribuției sale la identitatea națională. Manifestările dedicate acestei zile includ obiceiuri, dansuri și muzică populară.

Anul de dinaintea instituirii Legii nr. 44/2020 a fost dedicat de Biserica Ortodoxă Română satului românesc. Cu acest prilej, au avut loc numeroase evenimente, printre care expoziția foto „Chipul satului românesc” , organizată de Agenția de știri Basilica.

De asemenea, Biserica se implică în viața comunităților rurale prin campania „Sănătate pentru sate”, desfășurată în baza unui parteneriat între Patriarhia Română și Ministerul Sănătății.

Până în prezent, au fost organizate acțiuni în județele Argeș, Botoșani, Buzău, Călărași, Giurgiu, Ilfov, Maramureș, Prahova, Teleorman și Dâmbovița.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Românce în istorie: Regina Ana, forța discreției

Românce în istorie: Regina Ana, forța discreției

Se împlinesc 10 ani de la mutarea la cele veșnice a Reginei Ana a României – decorată în război, soție de rege în exil și mamă a cinci prințese. Româncă prin adopție și destin, la fel ca celelalte regine ale României, Regina Ana a dovedit că femeile sunt capabile de...

Patriarhului Teoctist (7 februarie 1915 – 30 iulie 2007)

Patriarhului Teoctist (7 februarie 1915 – 30 iulie 2007)

Patriarhul Teoctist s-a născut în anul 1915 în satul Tocileni, județul Botoșani, din familia părinților Dumitru și Marghioala Arăpașu, primind la botez numele Teodor. A intrat ca frate la Mănăstirea Vorona în anul 1928, iar ulterior a viețuit la Mănăstirile Neamț și...