Ieronim, Bătrânul din Eghina, dădea vizitatorilor săi următoarele sfaturi pentru lupta lor duhovnicească:
„Savuraţi viaţa duhovnicească. Nimic nu e mai dulce decât ea. Lupta este dură, dar încoronarea este odihnitoare. Iarna este grea, dar Raiul este dulce. Fără luptă este imposibil de dobândit virtuţile”. “Evitaţi vorbele deşarte! În ce mă priveşte, sunt preot de peste patruzeci de ani la Eghina şi n-am luat masa la nimeni. Când se insistă, accept cel mult o cafea! Îndrăzneala, familiaritatea şi libertatea în purtare slăbesc rezistenţa omului: ispititorul intră atunci încetişor în el şi obişnuinţele rele se instalează. Aşa că este bine să păstrezi distanţa”. Bătrânul utiliza uneori exemplul unei plante tinere, pentru a-şi întări ucenicii: “Aceasta creşte un pic la început, de un deget, apoi rămâne staţionară. Cel ce o are crede că-n ciuda îngrijirii sale, aceasta nu va creşte şi se necăjeşte. Dar, după puţin, când crede că a terminat de crescut, aceasta creşte şi se înalţă foarte sus”.