Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Sceneta „Bradul Credincios” în parohia ortodoxă din Mititei

de | dec. 18, 2016

În Duminica dinaintea Nașterii Domnului, tinerii parohiei ortodoxe „Sfântul Nicolae” din Mititei, protopopiatul Năsăud, au împodobit bradul bisericii, după care au participat la Sfânta taină a Spovedaniei.

La sfânta Liturghie ei s-au împărtășit cu trupul și sângele Domnului Hristos a cărei Naștere o așteaptă, la fel ca toți creștinii, cu multă bucurie în suflete, a transmis pentru radio Renașterea, pr. Călin Imbuzan, paroh al Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mititei.

După săvărșirea Sfintei Liturghii, părintele paroh Călin Imbuzan i-a întâmpinat în biserică pe elevii claselor a I-a și a III-a ai școlii primare din Mititei. Aceștia, coordonați de doamna învățătoare Olimpia Salvan, au jucat sceneta „Bradul Credincios”. Subiectul scenetei a fost fuga familiei sfinte din calea lui Irod și a ostașilor săi. În drumul lor au vrut să se odihnească sub un fag și un stejar, dar aceștia nu i-au primit. Bradul a fost cel care sub ramurile sale a adăpostit familia sfântă. Pentru gestul său a fost binecuvântat să rămână veșnic verde.

La scenetă au asistat părinții copiilor și credincioșii parohiei. La final micii actori au fost răsplătiți cu aplauze și câte un mic cadou, oferit de părintele paroh pentru efortul depus.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul bisericii „Sfânta Treime” din Gherla

Hramul bisericii „Sfânta Treime” din Gherla

Luni, 1 iunie 2026, când Biserica Ortodoxă a sărbătorit praznicul Preasfintei Treimi, biserica cu hramurile „Sfânta Treime” și „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Gherla și-a cinstit hramul principal. Cu acest prilej, începând cu ora 10:00, Sfânta Liturghie a fost...

Ședința administrativă a preoților din Protopopiatul Bistrița

Ședința administrativă a preoților din Protopopiatul Bistrița

Sediul Protopopiatului Ortodox Român din Bistrița a găzduit ședința administrativă lunară a preoților din întreaga circumscripție. Întâlnirea, desfășurată sub președinția Părintelui Protopop Ioan Marius Pintican, a reunit laolaltă clerici din protopopiat și invitați...