Schimbarea la Față, hramul mănăstirii sălăjene Voivodeni

de | aug. 7, 2020

Joi, 6 august 2020, de praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos, mănăstirea sălăjeană Voivodeni și-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfinţitul Părinte Petroniu, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, între care arhim. Mina Pletosu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului și arhid. Ionică Torcoș, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului. La slujbă au participat numeroşi credincioşi, care vin an de an la sfânta mănăstire pentru a se ruga și pentru a fi părtaşi la bucuria obştii, în ziua hramului.

La finalul slujbei, locțiitorul de stareț, protosinghelul Macarie Radu, a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură. De asemenea, i-a oferit ierarhului o icoană. În continuare, Preasfinţitul Petroniu a oficiat slujba Parastasului, în amintirea părintelui stareț Ghelasie, care a trecut recent la cele veșnice.

Mănăstirea Voivodeni este aşezată la marginea satului cu acelaşi nume, situat la graniţa judeţului Sălaj cu judeţul Cluj, atestat documentar în urmă cu aproape 700 de ani.

 Odată cu atestarea documentară a localității a fost pomenită și aşezarea aici a unui eremit, iar locul în care acesta s-a nevoit a fost numit de localnici Râmeţ. Tradiţia locului spune că ar fi funcţionat un schit, iar după ce acesta s-a desfiinţat, în acest loc s-ar fi stabilit vatra satului.

Astfel, în anul 2000 s-a luat iniţiativa ridicării la Voivodeni a unei mănăstiri. Doi  ani mai târziu au venit câțiva călugări de la Frăsinei pentru a reînnoda tradiția monahală a acestor meleaguri. Atunci au început lucrările de ridicare a bisericii mănăstirii și a chiliilor. Astăzi, obştea așezământului monahal numără doi vieţuitori. În duminici şi sărbători, mulţi credincioşi sălăjeni şi nu numai îşi găsesc odihna şi liniştea duhovnicească în acest colţ de Tabor.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Episcopia Sălajului
Liturghie arhierească în parohia sălăjeană Treznea

Liturghie arhierească în parohia sălăjeană Treznea

Duminică, 21 martie 2021, credincioșii parohiei Treznea au îmbrăcat straie de sărbătoare. Bucuria a fost dată de prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Părinte Petroniu care a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au...

Zi de sărbătoare în parohia sălăjeană Hurez

Zi de sărbătoare în parohia sălăjeană Hurez

Duminică, 28 februarie 2021, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Hurez, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, ierarhul  a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au...

Zi de bilanț în Episcopia Sălajului

Zi de bilanț în Episcopia Sălajului

Duminică, 21 februarie 2021, în sala de ședințe de la demisolul Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Zalău s-au desfășurat lucrările ședinței Consiliului Eparhial și ale Adunării Eparhiale din Episcopia Sălajului. Cu acest prilej, ziua a debutat cu Sfânta...