Schimbări recente de rol

de | mart. 4, 2021

Rubrica noastră „Călătorie în adâncurile sinelui” ne invită să ne privim pe noi înșine cu ochii lui Dumnezeu (de obicei o facem privindu-ne cu propriii ochi sau cu cei ai semenului). Ea este inspirată din gândirea psihanalitică occidentală (al cărei exponent de vârf este psihiatrul italian Giacomo Dacquino, ale cărui cărți ne călăuzesc tematic și metodologic), dar reașează paradigmele psihoterapeutice în context ortodox, pentru publicul românesc.

Drept urmare, constată că oamenii suferă pentru că trăiesc în afara propriului sine, metabolizând greșit evenimentele exterioare; antidotul la suferință este raportarea corectă la provocările vieții, prin „construcția” unei personalități duhovnicești, care convertește negativul în pozitiv și răul în bine. Pentru aceasta este nevoie însă de o sensibilitate aparte față de Transcendență, pe care doar Biserica o face accesibilă.

Rubrica are drept obiectiv consolidarea armoniei în familie, dobândirea unui echilibru interior suveran (de către fiecare om) și reconcilierea cu propriul trecut, toate încununate de dorința de a ajunge la o experiență a lui Dumnezeu iluminatoare, terapeutică și sfințitoare. Toate acestea, realizate cu o convingere de nezdruncinat: la fericire ajungem numai prin dragoste!

Radio Renasterea
Schimbări recente de rol
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/tia/" target="_self">Arhim. Teofil Tia</a>

Arhim. Teofil Tia

Profesor universitar și decan al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca

Mai multe

Rom. 1, 5-8: Rugăciuni neobișnuite. Dorința Apostolului

Rom. 1, 5-8: Rugăciuni neobișnuite. Dorința Apostolului

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.

Viața și opera Sfântului Siluan Athonitul (ep. 2)

Viața și opera Sfântului Siluan Athonitul (ep. 2)

În această ediție, părintele Maxim Morariu și părintele Adrian Podaru, profesor în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și preot în localitate, continuă lectura unor pasaje de actualitate din opera Sfântului Siluan Athonitul. Cei doi dialoghează, pe...

Despre Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul

Despre Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul

În săptămâna a cinea a Postului Mare, Biserica a rânduit să se oficieze Denia Canonului cel Mare al Sfântului Andrei, Arhiepiscopul Cretei. Aceasta este slujba utreniei zilei de joi, săvârșită în seara din ajun. Prin cuvântul denie înțelegem priveghere, slujbă...

Preotul Moise Balea, primul paroh ortodox român în America

Preotul Moise Balea, primul paroh ortodox român în America

Dragi ascultători, după ce am parcurs deja drumul apariției primelor comunități ortodoxe pe tărâm american, am vorbit despre constituirea primei parohii ortodoxe românești din America și despre primii preoți care au activat, pentru scurt timp, peste Ocean, de această...