Școala altfel la Parohia Ocnița

de | apr. 20, 2019

Pentru al treilea an consecutiv, în cadrul „Săptămânii altfel” s-au organizat activități religioase, culturale și recreative la Școala gimnazială cu clasele I-VIII din Ocnița și la biserica Parohiei Ortodoxe Ocnița.

Săptămâna a început cu o excursie a elevilor din ciclul primar la Târgu Mureș.  Elevii de la gimnaziu a mers într-o excursie de 2 zile la Hunedoara. Înainte de plecarea autocarelor, preotul a rostit rugăciunea de călătorie și le-a adresat un scurt mesaj participanților. Pe parcursul zilei preotul paroh a luat parte, alături de elevi, la activitățile recreative din Parcul de joacă pentru copii din Târgu Mureș.

Ziua de joi a început cu participarea la Taina Sfintei Spovedanii a elevilor ortodocși care au împlinit sau au depășit vârsta de 7 ani și a continuat cu Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite. O parte dintre răspunsurile la slujbă au fost date chiar de către elevi. Ei au fost însoțiți de doamnele profesoare Leucă Luminița, Pintea Andreea, Zăgrean Alexandra și Zimvelei Gabriela. La momentul împărtășiri au primit Sfânta Euharistie toți elevii participanți și preșcolarii ortodocși de la Grădinița cu program normal din Ocnița.

După slujbă s-a derulat un scurt program catehetic în care le-a fost prezentată elevilor biserica parohială în și li s-a explicat semnificația anumitor obiecte, veșminte și cărți de cult.

Ziua a continuat cu încondeierea oălor de Paști, activitate care s-a desfășurat la școală și la care a participat preotul paroh. În timp ce elevii ajutați de cadrele didactice încondeiau oăle, preotul le-a vorbit despre semnificația acestui obicei și a zilelor din Săptămâna Sfintelor Pătimiri a Mântuitorului Hristos. Toți participanții a primit daruri din partea parohiei, constând în dulciuri, cărți de rugăciuni și iconițe.

Aceste activități au menirea de a concretiza acordul scriptic de colaborare dintre parohie și școală și de a consolida relațiile dintre elevi și biserică, preot și elevi, profesori-preot, profesori-Biserică.

Pr. Costin Silviu

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ieșire in comunitate Penitenciarul Gherla

Ieșire in comunitate Penitenciarul Gherla

În ziua Înainte prăznuirii Bunei Vestiri, un grup de persoane private de libertate, rezidente ale Centrului Terapeutic Lotus din Penitenciarul de maxima siguranța Gherla însoțite de preotul capelan alături de cadre din Serviciul Educație , Sectorul Reintegrare Socială...

Sărbătoare duhovncicească la Nepos

Sărbătoare duhovncicească la Nepos

Duminica a treia din Postul Mare a însemnat pentru credincioșii ortodocși ai Parohiei Ortodoxe Nepos un moment de mare sărbătoare duhovnicească: din încredințarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei un grup de elevi seminariști din Cluj-Napoca...